Altele

Revenirea Barcei pe Camp Nou ar putea fi din nou amânată

Camp Nou
Camp NouDavid Zorrakino / Zuma Press / Profimedia

Revenirea echipei FC Barcelona pe arena Camp Nou, programată pentru data de 14 septembrie la Valencia, ar putea fi din nou întârziată din cauza lucrărilor de modernizare aflate în curs, după mai multe amânări produse deja, presa spaniolă făcând referire la descoperirea a peste 200 de defecte.

După ce inițial consiliul local al municipalității din Barcelona a fost de acord să modifice autorizația de construcție şi funcționare a stadionului pentru a se putea juca la capacitate redusă (27.000 locuri), în vederea partidei de pe teren propriu cu Valencia, din La Liga, programată pe 14 septembrie, postul catalan de radio RAC 1, preluat de mai multe publicații spaniole, a precizat că o inspecție în construcții ar fi detectat peste 200 de deficiențe în prima fază de construcție a stadionului.

Raportul acestei entități private, responsabilă cu verificarea respectării normelor de securitate a construcțiilor spaniole, ar putea astfel compromite revenirea echipei catalane pe 14 septembrie, din cauza lipsei de timp pentru a obține licențele necesare.

Conform planului clubului catalan, o redeschidere tribună cu tribună se va putea face în câteva săptămâni. În primă fază, partea sud şi tribuna prezidențială ar putea permite găzduirea a 27.000 de persoane, la care s-ar adăuga locurile din tribuna laterală şi apoi partea nord, pentru a atinge 60.000 de spectatori.

Apoi, în faza a doua, deschiderea părților superioare ar permite capacitatea totală de 105.000 persoane.