Acum, acesta a transmis un mesaj final în care a recunoscut că această etapă nu s-a terminat așa cum și-ar fi dorit.
Fostul antrenor al madrilenilor a subliniat că a fost o onoare și o mare responsabilitate să pregătească Real Madrid, indiferent de dificultățile întâmpinate pe parcurs. El a ținut să mulțumească clubului, jucătorilor și mai ales suporterilor pentru încrederea și sprijinul oferite.
CITEȘTE ȘI - Șoc la Madrid: Xabi Alonso a fost demis de Real Madrid. A fost anunțat noul tehnician
Prima reacție a lui Xabi Alonso, după demiterea de la Real Madrid
"Se încheie această etapă profesională și nu a ieșit așa cum ne-am fi dorit. A antrena Real Madrid a fost o onoare și o responsabilitate.
Le mulțumesc clubului, jucătorilor și, mai ales, suporterilor și madridismului pentru încrederea și sprijinul oferite. Plec cu respect, recunoștință și mândria că am făcut tot ce a fost posibil, cât de bine am putut", a transmis Xabi Alonso, pe pagina oficială de Instagram.
