Huijsen și Rodrygo au revenit, însă alți 6 titulari sunt indisponibili
În schimb, Eduardo Camavinga, Eder Militao, Raul Asensio, Dani Ceballos, Jude Bellingham și Kylian Mbappe nu sunt încă apți și nu vor face parte din lot pentru acest meci.
Antrenorul Alvaro Arbeloa nu îl va avea la dispoziție pe Eduardo Camavinga. Mijlocașul francez este indisponibil din cauza unei probleme stomatologice, după ce duminică nu s-a putut antrena alături de colegi.
În plus, la ultimul meci, împotriva Benficăi, Raul Asensio a suferit o lovitură puternică și a fost diagnosticat cu un traumatism cervical.
Mbappe încă se recuperează
Pentru al doilea meci consecutiv, atacantul francez Kylian Mbappe nu va fi disponibil din cauza accidentării la genunchiul stâng. Militao, Dani Ceballos şi Jude Bellingham rămân, de asemenea, indisponibili.
Numeroasele absențe ale lui Real Madrid au dus la convocarea unui număr mare de jucători de la academia de tineret, inclusiv portarul Sergio Mestre şi mijlocaşii Jorge Cestero, Manuel Angel, Cesar Palacios şi Thiago Pitarch, acesta din urmă având şanse mari să fie titular.
Madrilenii ocupă locul 2 în La Liga, cu 60 de puncte, la 4 puncte de liderul FC Barcelona.
