Altele

Oficial! Valencia îl demite pe Baraja și va avea un nou antrenor în 2025

Rubén Baraja își ia adio de la Valencia.
Rubén Baraja își ia adio de la Valencia.FLORENCIA TAN JUN / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP
Valencia Club de Fútbol a decis să pună capăt mandatului lui Rubén Baraja ca antrenor al primei echipe. Clubul i-a mulțumit public lui Baraja pentru "pasiunea, dedicarea și angajamentul de care a dat dovadă din prima până în ultima zi.”

Baraja este una dintre marile legende din istoria clubului Valencia CF, dar nici acest statut, nici reînnoirea sa (în luna iunie a acestui an, când și-a prelungit contractul până în 2026) nu l-au împiedicat să fie demis. Nici golul din final al lui Dani Gómez împotriva lui Deportivo Alavés, care a zădărnicit cel puțin victoria oaspeților pe Mestalla (2-2).

Sosirea sa în februarie 2023 a contribuit la stabilizarea echipei, salvând-o dintr-o situație complicată, iar sezonul trecut chiar a generat ceva emoție prin apropierea de pozițiile europene. Și toate acestea cu o prezență importantă a jucătorilor autohtoni din cauza situației economice precare.

Cu toate acestea, dinamica rezultatelor din acest sezon a impus o decizie care "a fost foarte greu de luat", explică gruparea din Turia. Obiectivul, desigur, nu este altul decât acela de a "inversa situația și de a obține rezultate mai bune" pentru a evita ceea ce mulți fani se tem: retrogradarea în LaLiga Hypermotion.

"Valencia C.F. îi urează lui Rubén Baraja mult noroc și succes în viitor", se arată la finalul textului. Momentan nu se știe cine îi va succeda jucătorului născut la Valladolid, dar singura certitudine este că echipa se va afla într-o situație foarte dificilă înainte de 2025, cu o lună ianuarie deosebit de complicată pentru clubul de pe penultimul loc.