Salt la conținutul principal

Oficial! Inaki Pena a semnat cu Barcelona. Clauză de reziliere de 400 de milioane de euro

Inaki Pena și-a prelungit contractul cu Barcelona
Inaki Pena și-a prelungit contractul cu BarcelonaBarcelona

Barcelona își securizează postul de portar. Marți, clubul a anunțat că portarul de rezervă, Inaki Pena, a semnat un nou contract.

Ignacio Pena Sotorres, în vârstă de 23 de ani, a semnat un nou contract până în 2026. În acest sezon, Inaki a fost folosit de Xavi în doar trei partide: două în Copa del Rey și una în Champions League. În una dintre cele trei partide a reușit să nu încaseze gol, în celelalte două fiind învins de 5 ori. 

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt, Inaki valorează 4 milioane de euro. Cu toate acestea, clauza de reziliere a contractului a fost stabilită la 400 de milioane de euro. 

Inaki Pena a început fotbalul la clubul local Alicante CF, iar la vârsta de 10 ani a fost remarcat de Villararreal. În 2012 a ajuns la La Masia unde a evoluat pe rând pentru grupările de juniori. Din sezonul 2018/19 a început să se antreneze cu prima echipă. 

În ianuarie 2022 a fost împrumutat la Barcelona, iar în acest sezon a debutat oficial la prima echipă, în cadrul partidei câștigate la Victoria Plzen (2-4), în grupele Champions League. 

În sezonul viitor este de așteptat ca Xavi să conteze în continuarea pe germanul Marc-Andre ter Stegen. Titular de bază în ultimele sezoane pe Camp Nou, germanul mai are contract până în vara anului 2025.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal