Cum ai descrie întregul proces electoral la Real Madrid?
"Este un proces electoral standard, ca oricare altul. Mai întâi, candidații își depun dosarele într-un termen stabilit, se stabilește data votului, iar în final, aproape 100.000 de membri ai clubului își exprimă votul fie personal, fie prin poștă.
"Mandatul durează patru ani, cu excepția cazului în care alegerile sunt organizate mai devreme, așa cum se întâmplă acum. Cine câștigă alegerile devine președintele Real Madrid și are autoritatea de a lua decizii pe plan sportiv și instituțional. Totuși, trebuie să acționeze mereu în conformitate cu statutul clubului și cu sprijinul membrilor săi."
Actualul președinte, Florentino Perez, nu a pierdut niciodată alegerile. Dar de multe ori nici nu a avut vreun contracandidat. Nu a vrut nimeni să-l provoace?
"Asta face ca aceste alegeri să fie speciale, pentru că Real Madrid va organiza primele alegeri obișnuite din ultimii 20 de ani, întrucât nimeni nu a candidat împotriva lui Perez în această perioadă. Pe de altă parte, Perez a impus criterii foarte stricte pentru candidații la președinție, ceea ce a făcut ca mult timp să nu aibă rivali."
Și a putut conduce fără griji, nu?
"Absolut. Totuși, din punctul meu de vedere, acest lucru a contribuit parțial la situația sportivă slabă de acum, pentru că Florentino nu a avut pe nimeni care să-i atragă atenția asupra greșelilor făcute. Nu există dubii că a fost cel mai bun președinte din istoria Real Madrid, dar poate chiar a venit momentul pentru sânge proaspăt în conducerea clubului."
Ai spus la un moment dat că, deși Florentino Perez a avut mari succese cu clubul în ultimii ani, jucătorii i-au scăpat treptat de sub control pe măsură ce au căpătat putere. Atunci ai spus că vina e la președinte. Este acesta cel mai mare reproș care i se poate aduce acum?
"Îmi mențin părerea spusă acum câteva luni. Florentino Perez a fost cel mai bun, dar în ultimii ani a pierdut din putere. Oamenii nu se mai tem de el, iar asta l-a făcut să greșească, cum a fost și recenta conferință de presă extravagantă în care a anunțat alegerile.
"Cât despre indulgența față de jucători, am văzut că până la urmă s-a întors împotriva lui, sau mai degrabă împotriva clubului. Au existat certuri în vestiar, iar unii jucători au ajuns să creadă că au atât de multă putere încât pot lua decizii mai importante decât antrenorul."
Totuși, Perez nu dă semne de autocritică?
"Știe că nu mai este la fel de puternic ca înainte și a devansat intenționat alegerile pentru a-i lua prin surprindere pe potențialii contracandidați și a nu le da timp să se pregătească."
Enrique Riquelme îl va provoca în alegeri. Cum l-ai prezenta?
"Nu știm prea multe despre el deocamdată. Este un antreprenor de succes în domeniul energiei regenerabile, ceea ce reprezintă un mare avantaj, pentru că nu are nevoie de Real Madrid ca să se îmbogățească. Pe de altă parte, când vine vorba de a candida la președinția clubului, s-ar putea să-i lipsească încă experiența. Pare un idealist îndrăgostit de Real Madrid, dar nu sunt sigur încă dacă are ce-i trebuie pentru a fi un președinte de calitate."
El susține că are o viziune pentru club și promite să aducă două mari vedete. Este posibil așa ceva? Și cine crezi că ar putea fi?
"A declarat că ar vrea să-i aducă pe Jurgen Klopp și pe Erling Haaland, dar pare mai degrabă o promisiune de campanie fără acoperire, pentru că este practic imposibil să-i transfere pe amândoi pe termen scurt. Deci mi-e greu să cred că are două staruri mondiale pregătite să vină.
"Real Madrid are deja un lot plin de nume mari și costisitoare. Pentru a-și permite altele, cineva ar trebui să plece. Dacă ar fi să ghicesc cine l-ar interesa pe Riquelme, aș spune poate Vitinha pentru mijloc și un fundaș central de încredere."
Dacă ar câștiga alegerile, probabil ar opri aproape finalizata venire a lui Jose Mourinho. Crezi că ar fi o decizie bună?
"Ar fi una dintre cele mai proaste decizii cu care să începi un mandat. Fanii Real Madrid sunt entuziasmați de revenirea lui 'The Special One' pe Santiago Bernabeu. Pentru Riquelme, ar fi un minus."
A mai spus că are pregătit un director sportiv pentru club, o funcție care nu există în prezent la Real Madrid. Vezi asta tot ca pe un minus?
"Jorge Valdano, care a ocupat această funcție în trecut la club, ți-ar spune că nu este loc pentru o astfel de poziție la Real Madrid. Atunci nu a funcționat, pentru că Perez era mereu cel care lua deciziile importante, ceea ce contrazice direct rolul unui director sportiv."
Și cum funcționează astăzi managementul sportiv la Real Madrid?
"În ultimii ani, structura s-a stabilizat astfel încât Jose Angel Sanchez este delegat să se ocupe de partea sportivă. A avut un rol cheie în aducerea multor jucători de top. A acționat ca sprijin și consilier pentru președinte, care avea ultimul cuvânt, dar a delegat multe responsabilități către Sanchez."
Este o strategie bună?
"Personal, cred că renașterea Real Madrid depinde de faptul dacă are specialiști pe fiecare domeniu, inclusiv pe partea sportivă, și dacă președintele le permite acestor experți să-și facă treaba fără să intervină."
Ce șanse îi dai lui Enrique Riquelme împotriva lui Florentino Perez la alegeri?
"Niciuna."

