Momentul decisiv se apropie: Jose Mourinho ar fi avut deja o primă convorbire cu Florentino Perez

Jose Mourinho sar fi discutat cu Florentino Perez despre o posibilă revenire la Real Madrid
Jose Mourinho sar fi discutat cu Florentino Perez despre o posibilă revenire la Real MadridESTELA SILVA / EPA / Profimedia

Jose Mourinho ar fi avut o întâlnire cu președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, pentru a discuta detaliile unei eventuale reveniri la club.

Real Madrid se pregătește să încheie al doilea sezon consecutiv fără trofeu, iar actualul antrenor, Alvaro Arbeloa, va părăsi clubul în această vară.

În ultima perioadă, presa a relatat pe larg că Mourinho, actualul antrenor al Benficăi, în vârstă de 63 de ani, este favoritul lui Perez pentru preluarea echipei.

Potrivit informațiilor publicate de Esdiario și jurnalistul Sergio Valentin, cei doi au avut o discuție video pentru a stabili detaliile posibilei reveniri a lui Mourinho.

De asemenea, sursa menționează că la întâlnire a participat și agentul de lungă durată al lui Mourinho, Jorge Mendes, însă acesta a avut doar rol de observator.

Trei condiții

Potrivit jurnalistului Ramon Alvarez de Mon, tehnicianul lusitan ar fi impus trei condiții pentru a accepta să revină pe Bernabeu.

Prima e ca înțelegerea să fie pe minimum doi ani, iar a doua este ca Mourinho să poată veni cu tot staff-ul său.

Cea mai sensibilă condiție pentru Florentino Perez este ultima: Jose Mourinho ar fi cerut ca toate deciziile ce implică jucătorii să fie luate doar de către el, inclusiv transferurile.

Fotbal