Câștigătorul Balonului de Aur 2018 rămâne liderul spiritual și sportiv al echipei naționale a Croației, lucru care a fost evident în timpul unui duel care a semănat cu finala Cupei Mondiale din acel an. Echipa din Balcani și-a luat revanșa acasă și va încerca să își fructifice acest avantaj duminică, în Franța.
Modric a jucat toate cele 90 de minute și a avut o prestație foarte bună. Este adevărat că echipa lui Deschamps are deficiențe serioase la mijlocul terenului, o slăbiciune de care "decarul” a profitat la maximum. Flashscore i-a notat prestația cu 7,8, după doar Josip Sutalo și Ivan Perisic).
Într-un interviu acordat sursei mai sus citate, Luka este deopotrivă tranșant și misterios cu privire la viitorul său: ”În acest moment nu mă gândesc la retragere. Întotdeauna am spus că mi-ar plăcea să o fac la Real Madrid, ar fi un vis pentru mine. Să vedem ce se întâmplă".

"A mai rămas mult din sezon și vreau să mă concentrez pe ce a mai rămas, pentru că mai sunt multe meciuri. Nu mă grăbesc", a spus mijlocașul, care nu intenționează să ofere vreun indiciu. Madridul, de fapt, este încă implicat în toate cele trei competiții: echipa ocupă locul al doilea în LaLiga EA Sports, este la un pas de finala Copa del Rey și va juca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Fostul jucător de la Tottenham Hotspur este clar cu privire la factorul cheie pentru a continua să concureze în elită: "Atâta timp cât am această flacără în mine, voi continua". Iar cifrele, de altfel, lasă foarte puține dubii, el fiind absent la un singur meci de campionat în actualul sezon și a participat deja la 45 de meciuri.