Altele

”Luptăm pentru ca aceste acte să dispară!” Mesajul lui Balde, ținta insultelor rasiste

Alejandro Balde a fost victima insultelor rasiste în duelul dintre Getafe și Barcelona disputat pe 18 ianuarie
Alejandro Balde a fost victima insultelor rasiste în duelul dintre Getafe și Barcelona disputat pe 18 ianuarieJose Breton/NurPhoto/Shutterstoc / Shutterstock Editorial / Profimedia
Victimă a insultelor rasiste în timpul meciului din La Liga împotriva lui Getafe din 18 ianuarie, jucătorul lui FC Barcelona, Alejandro Balde, a cerut marți să nu fie generalizat acest fenomen la nivelul întregului fotbal spaniol şi s-a declarat ”mândru că este negru”, scrie AFP.

”A fost o situație complicată. Am primit mai multe insulte în timpul meciului cu Getafe. Dar cred că nu poți generaliza fenomenul la nivelul întregului fotbal spaniol din cauza a trei - patru indivizi care jignesc. Când oamenii ne insultă, trebuie să-i denunțăm şi să lăsăm La Liga să ia măsuri”, a spus fundaşul stânga al lui Barca.

El a adăugat: ”Personal, nu mă simt afectat de aceste insulte. Acest lucru s-a întâmplat deja de mai multe ori, din păcate. Dar să fiu numit ”negru” sau orice altceva nu mă afectează. Sunt negru şi sunt mândru de asta. Ceea ce mă surprinde în situația de la Getafe este că şi căpitanul echipei lor este tot jucător de culoare”.

Balde, în vârstă de 21 de ani, a denunțat public insultele după meci, spunând într-o postare pe Instagram că este necesar să ”luptăm în continuare pentru ca aceste acte să dispară” şi că este ”păcat că se mai întâmplă astfel de lucruri în 2025”.

El a primit sprijin imediat din partea clubului său, a antrenorului şi coechipierilor. Meciul de la Getafe s-a încheiat 1-1.