Salt la conținutul principal

La Liga va introduce un senzor în mingile de joc pentru a sprijini echipele de arbitri

Noua minge de joc din LaLiga
Noua minge de joc din LaLigaLaLiga

Liga spaniolă de fotbal (La Liga) a prezentat, luni, 'mingea conectată', o nouă inițiativă ce implică un senzor încorporat, care va fi introdusă în acest sezon în prima ligă, transformând competiția din Spania în primul campionat național din lume care implementează această tehnologie, dezvoltată de compania Kinexon.

Noul instrument, conceput pentru a sprijini arbitrajul, va necesita o desfăşurare logistică şi tehnologică amplă pe stadioane, precum şi o coordonare riguroasă între La Liga, Federația spaniolă de fotbal şi cluburi, pentru a asigura sincronizarea perfectă a sistemului şi funcționarea corespunzătoare a tehnologiei, a anunțat La Liga în cadrul unei conferințe de presă.

Mingea care va fi utilizată în primul eşalon începând de vinerea viitoare şi în Divizia secundă, începând cu sezonul următor, va fi dotată cu un senzor încorporat de 25 de grame, prevăzut cu accelerometru şi giroscop, pentru a măsura atât forța, cât şi viteza care acționează asupra mingii.

Cum funcționează tehnologia: 12 antene pe fiecare stadion

Datele colectate de aceste instrumente de măsurare vor fi transmise către douăsprezece antene instalate pe cele douăzeci de stadioane din La Liga, câte trei în spatele fiecărei porți şi câte trei de-a lungul fiecărei linii de margine, asigurând astfel acoperirea şi permițând triangularea permanentă a poziției mingii pe teren.

Mingea transmite continuu semnale către diversele antene, cu o frecvență de 560 de semnale pe secundă, în timp ce datele privind poziția sunt transmise cu o frecvență de 100 de semnale pe secundă, potrivit lui Luis Mosquera, expert în date şi tehnologie fotbalistică la Kinexon.

Datele mingii vor ajunge în timp real în camera VAR

Antenele sincronizate se vor conecta la servere instalate pe stadioane şi vor furniza date care pot fi utilizate, de exemplu, pentru a sprijini arbitrajul, facilitând astfel activitatea arbitrului VAR, care va primi semnalul referitor la impact şi triangulație.

”Toate aceste date şi fluxul de imagini de la camerele video sunt sincronizate folosind protocoale de sincronizare temporală de înaltă precizie, alături de datele provenite de la minge, informațiile ajung apoi în camera VAR, permițând luarea deciziilor adecvate”, a precizat Mosquera.

Mingile vor avea nevoie de încărcare înaintea meciurilor

Eduardo Prieto, responsabilul VAR în cadrul Federației spaniole de fotbal, a explicat că arbitrii VAR au urmat un program de instruire privind verificarea semnalelor sistemului, iar acest lucru le permite să înțeleagă semnalele primite şi să gestioneze două provocări majore: asigurarea recepției continue a semnalului şi verificarea sincronizării corecte a sistemului, interpretând totodată datele primite pentru a corela semnalele cu evenimentele din timpul meciului.

Astfel, fiecare minge va trebui încărcată şi va fi însoțită de o stație de încărcare wireless. Încărcarea completă durează 90 de minute şi asigură o autonomie de cinci ore. În acest scop, vor fi instalate unități de stocare prevăzute cu 20 de stații de încărcare, iar acestea vor servi şi drept spații de depozitare, permițând totodată efectuarea verificărilor necesare, conform protocoalelor de utilizare, pentru a garanta menținerea mingilor în stare optimă.


Mențiuni