În spațiul public a apărut tot mai des informația potrivit căreia clubul Espanyol din LaLiga îi monitorizează activitatea lui Florin Tănase.
Florin Vulturar: ”Există un interes destul de mare din Spania”
Impresarul fotbalistului a confirmat că există interes din Spania pentru Tănase, însă fără a oferi numele echipei. Totodată, Vulturar spune că pretențiile financiare destul de mari ale mijlocașului ofensiv ar putea stagna negocierile.
”Da, este prietenul meu și asociatul meu, pentru că eu îl reprezint. Există un interes destul de mare din Spania. Nu vreau să spun de echipă, pentru că nu este normal, perioada de transferuri nu a început încă. Vă dați seama, a avut un sezon extraordinar, este cel mai bun sezon al lui.
E jucător de națională, a jucat bine în cupele europene și există interes. Singura problemă pe care o să o întâmpinăm este salariul lui”, a declarat Vulturar, conform Fanatik.
”El are pretenții financiare destul de mari”
”Chiar dacă este echipă de LaLiga, el are pretenții financiare destul de mari, pentru că a stat mult timp în zona Golfului.
Nu o să fie chiar atât de simplu, dar vom vedea în perioada de transferuri. Acum el se focusează pe campionat, să câștige campionatul și să joace la națională. În vară vor fi mai multe discuții, dar acum, într-adevăr, e interesată o formație din LaLiga de el.
Nu vreau să vorbesc de echipă, nu mi se pare normal. Chiar m-a rugat să nu dăm în presă niciun nume de echipă”.
”Salariul trebuie să fie minim de 7 cifre”
”Salariul trebuie să fie minim de 7 cifre… Nu știu dacă acceptă doar un milion de euro. El câștigă foarte mult și la FCSB în momentul de față. Nu vreau să vorbesc de cifre, doar că el e plătit și acum foarte bine. E un campionat care nu se refuză, doar că are și el cota lui de piață.
După ce există un interes de la o echipă din Spania, poate să vină alt interes tot de la o echipă de acolo, sau din Italia, ori un campionat puternic. E aceeași situație ca la Horațiu Moldovan. Echipele de la locul 12-13 în jos nu oferă salarii extraordinar de mari.
Salariile sunt mai mari decât SuperLiga, doar că și impozitele sunt mai mari. Să ajungem acolo și vom vedea ce va fi”, a conchis impresarul jucătorului, pentru sursa citată.
În acest sezon, Florin Tănase are 5 goluri marcate și tot atâtea pase decisive în 34 de apariții în toate competițiile pentru FCSB.
2,1 milioane de euro este cota de piață a jucătorului, potrivit Flashscore. Tănase are contract cu FCSB până în 2026.
