Altele

Griezmann nu a acceptat încă prelungirea contractului cu Atletico Madrid

Griezmann
GriezmannAlterphotos / PsnewZ / Bestimage / Profimedia
Atacantul francez Antoine Grizemann nu a acceptat încă prelungirea oferită de clubul său Atletico Madrid, de doi ani cu opțiune de un an suplimentar, deşi presa spaniolă susține contrariul.

Sevan Karian, avocatul francezului, a spus că ''Antoine este foarte surprins de informațiile publicate de presa spaniolă''.

Potrivit ziarului francez, Griezmann, 33 ani, al cărui contract expiră la sfârşitul acestui sezon, studiază noua ofertă a clubului, dar nu a răspuns încă conducerii. Pe 24 martie a avut loc o întâlnire între reprezentanții jucătorului şi clubul madrilen, în cadrul căreia i-au prezentat un nou contract pe doi ani cu încă unul opțional.

Dar aspectul salarial nu a fost discutat însă şi fotbalistul nu este dispus să renunțe la jumătate din salariul său actual, aşa cum au indicat unele instituții de presă din Spania.

Griezmann, 34 de ani, care a mai evoluat în cursul carierei sale la alte două echipe spaniole, Real Sociedad şi FC Barcelona, are şi alte oferte pe masă, unele din Golful Persic, unde nu vrea să meargă, iar altele din Statele Unite, pe care le vede favorabil.

Mai exact, potrivit L'Equipe, o ofertă vine de la Los Angeles FC, unde ar putea juca alături de compatrioții săi Hugo Lloris şi Olivier Giroud, foşti coechipieri la naționala Franței, lucru agreat de Griezmann, un fervent admirator al culturii americane.

În acest sezon, Griezmann a disputat 46 de meciuri şi a marcat 16 goluri în toate competițiile, fiind un jucător cheie al angrenajului lui Diego Simeone.