În cadrul unui eveniment electoral organizat la L'Hospitalet de Llobregat, candidatul care vrea să revină la conducerea Barçei, a criticat clubul madrilen pornind de la golul marcat de Fede Valverde în partida cu Celta, care a deschis etapa a 27-a din LaLiga.
"Un jucător de la Celta avea mingea și a fost faultat. Faza a continuat și Madrid a înscris în ultimul minut. Consider că VAR-ul ar fi trebuit să intervină, exact cum ni s-a întâmplat nouă la Anoeta, când Lamine a marcat și s-a dictat fault anterior la Olmo. Atunci s-a fluierat, iar ieri nu s-a fluierat", a declarat Laporta.
În analiza sa, Joan Laporta a mers și mai departe în ceea ce privește presupusele ajutoare din partea arbitrilor și momentul în care acestea apar, din perspectiva lui. "La Madrid se întâmplă mereu la fel: când trece prin momente dificile, fie primește ajutor de la arbitri, fie se întâmplă ceva. Noroc? Toți ne dorim noroc, dar la ei sunt oameni care îi ajută să aibă noroc."
Duminică, 15 martie, vor avea loc alegerile, unde se va putea alege doar între doi candidați: Laporta și Víctor Font.
