Altele

Florentino Pérez se gândește la vânzarea parțială a echipei Real Madrid

Florentino Pérez
Florentino PérezČTK / imago sportfotodienst / Alberto Gardin

La Madrid se conturează o nouă bătălie internă la vârful celui mai titrat club de fotbal din lume. Președintele Florentino Pérez ia în calcul renunțarea la planul de transformare a Realului Madrid într-o societate anonimă sportivă (SAD).

Se vinde Real Madrid?

Potrivit surselor din interiorul clubului, decizia președintelui a fost influențată de avocatul și secretarul Consiliului de Administrație, José Luis “Chitín” del Valle, unul dintre cei mai vechi și de încredere colaboratori ai lui Pérez. Acesta se opune ideii de a schimba structura juridică a clubului, avertizând asupra riscurilor legale și asupra pierderii identității sociale a Realului Madrid, notează mundodeportivo.

Planul inițial al conducerii prevedea ca 51% din acțiuni să fie deținute de Fundația clubului, iar 49% să revină membrilor cotizanți, într-o încercare de a proteja echipa de influențe externe. Totuși, conform noii Legi a Sportului din Spania (în vigoare din decembrie 2022), orice entitate care intră în această categorie devine automat societate anonimă sportivă (SAD), regim juridic specific firmelor comerciale.

Acum, conducerea ar dori modificarea: 51% din acțiuni să fie păstrate de "socios", iar 49% să fie scoase la vânzare. 

Potrivit sursei citate, se pare că Pérez vrea să organizeze un referendum în rândul "socios", iar fanii vor decide dacă Real trebuie să-și schimbe sau nu forma de organizare.