În această primă parte a interviului, Monchi ne vorbește despre entuziasmul său pentru clubul din orașul natal, San Fernando, precum și despre diferitele sale etape la Sevilla și câteva dintre numele care au făcut clubul să trăiască cele mai frumoase perioade din lunga sa istorie.
Să începem în forță, Monchi: Ce te-a determinat să conduci proiectul din San Fernando?
Povestea este una complexă, însă, în esență, totul se reduce la atașamentul față de acest oraș — orașul meu natal —, la dragostea pentru fotbalul din San Fernando și, într-un fel, la o alegere de viață. Este dorința de a închide cercul carierei mele profesionale.
Am început aici, cu mulți ani în urmă, și am avut mereu visul de a mă întoarce la San Fernando pentru a construi un proiect. Poate că vremurile s-au schimbat, dar, în fond, rămâne aceeași dorință: aceea de a face ceva pentru orașul în care m-am născut, atât pe plan personal, cât și în fotbal.
Și care au fost cele mai mari provocări organizatorice și sportive? Pentru că sunt multe, presupun.
Au fost multe provocări, pentru că a fost un club nou, practic din nimic. Principala provocare a fost să implicăm fanii, să îi facem să se identifice cu proiectul. Asta a fost o provocare foarte importantă.
Întotdeauna am spus că acest club va fi ceea ce fanii din San Fernando vor să fie. Așadar, a fi capabil, cu un club nou, ca oamenii să presupună că este al lor - de fapt, sloganul este "El club de toda la vida" - (n.r. Clubul vieții mele) -, a fost una dintre cele mai importante provocări și cred că am reușit.
Și încercați să implementați modelul de joc pe care l-ați învățat la Sevilla, Aston Villa și toate celelalte cluburi mari?
Încercăm să construim mai degrabă un model de club decât un model de joc. Un club dinamic, agil, în care oamenii se pot regăsi. Un loc unde cei care lucrează nu o fac doar din rațiuni profesionale, ci dintr-o legătură afectivă.
Desigur, suntem abia la început. Vorbim de un club aflat în primele sale zile și luni de existență, așa că mai avem un drum lung înainte. Iar în tot acest proces nu trebuie să uităm modestia și spiritul de la care am pornit — este un proiect care crește de jos, pas cu pas.
Și planurile? Presupun că sunt ambițioase. V-ați conturat deja totul în minte, cel puțin pe termen mediu și lung?
Am o idee clară, da. Pe termen mediu, obiectivul este să creez o structură cât mai orizontală, bine fundamentată și stabilă, care să permită dezvoltarea ulterioară. Pe termen lung, scopul este să încerc să duc echipa în fotbalul profesionist.
Cu experiența pe care o aveți în politica de transferuri la cluburi precum Sevilla, Roma sau Aston Villa... care este direcția?
E încă devreme. În acest moment, încercăm să formăm o echipă care să combine tinerețea cu experiența, pentru că, evident, ligile în care activăm sau în care vom fi pe termen scurt sunt competiții solicitante.
Dar, da, pe viitor, ne dorim, pe cât posibil, să reproducem tot ceea ce a funcționat bine în trecut.
Intenționați să aduceți în curând o vedetă la San Fernando?
Mai este mult până acolo. Încă avem un drum lung de parcurs, pentru că nivelul actual nu este încă suficient de atractiv pentru jucători importanți. Vom vedea însă ce se va întâmpla pe viitor.
Dacă, de exemplu, cariera lui Sergio Ramos s-ar încheia aici?
(râde) Nu știm cât mai are Sergio de jucat. Are încă multă energie. Ne ajută, dar într-un rol secundar, desigur. Cel care se ocupă de activitatea de zi cu zi este fratele său, René, vicepreședinte al clubului și unul dintre principalele motoare ale proiectului.
Marea Sevilla: de la Dani Alves și Rakitic la Kanouté și Luis Fabiano
La Sevilla v-ați făcut un nume prin capacitatea de a descoperi tinere talente care ulterior au devenit vedete. Care este secretul din spatele acestui succes? Cum se desfășura munca zilnică?
În esență, când am ajuns la Sevilla aveam un obiectiv clar: să creez o structură, un model de management sportiv care să ne permită să fim cu un pas înaintea altor cluburi în depistarea talentelor. Dar nu a fost meritul meu exclusiv.
Cred că succesul nostru nu a constat doar în identificarea jucătorilor valoroși, ci și în modul în care i-am gestionat ulterior — un aspect la fel de important. Am fost buni observatori, dar și buni administratori.
Am lucrat mereu în strânsă colaborare cu antrenorul, căutând profiluri care să se potrivească stilului său de joc. În paralel, dezvoltarea clubului, care venea din liga secundă, a contribuit la creșterea vizibilității și, implicit, a valorii jucătorilor.
Cum s-a ajuns la transferul lui Dani Alves pentru doar 500.000 de euro?
A fost un proces destul de complicat. Daniel, dacă vă amintiți, a venit inițial sub formă de împrumut pentru 18 luni, în ianuarie 2003. Norocul nostru — și, din păcate, ghinionul clubului său de atunci — a fost că trecea printr-o perioadă financiară dificilă, ceea ce ne-a permis să-l cumpărăm la un preț mai mic decât cel convenit inițial.
Cazul lui Dani este unul ieșit din comun. Nu se întâmplă des să cumperi un jucător cu aproximativ 600.000 de dolari și, cinci ani mai târziu, să-l vinzi cu peste 40 de milioane, după ce între timp câștigi numeroase trofee.
Evident, meritul nu aparține unei singure persoane: a contat munca departamentului sportiv, a lui Caparrós, a lui Juande Ramos mai târziu, evoluția clubului, dar și profesionalismul extraordinar al jucătorului. Toate aceste elemente s-au îmbinat perfect pentru un transfer ideal.
Ivan Rakitić? Un alt exemplu de jucător cumpărat ieftin și devenit ulterior o vedetă mondială.
Practic, a venit gratis, pentru că i se termina contractul cu Schalke. Și în cazul lui Ivan, transferul s-a făcut în ianuarie, tot într-un context special. A sosit într-o perioadă dificilă pentru club, dar a contribuit enorm la creșterea lui. A fost o situație de tip ”win-win”, benefică pentru ambele părți.
A fost un profesionist exemplar și s-a adaptat rapid. Nu trebuie să uităm că fotbaliștii sunt, în primul rând, oameni — iar mulți nu reușesc să performeze tocmai pentru că nu se adaptează mediului. La Ivan, lucrurile au mers natural. Adaptarea sa la Sevilla a fost atât de completă încât, astăzi, se consideră un sevillan în toată regula.
Da, pare mai degrabă andaluz decât croat. Voiam să vă întreb despre asta: în procesul de recrutare — care, presupun, e unul de durată —, cum decurge interacțiunea cu jucătorii? În cazul lui Ivan sau Dani Alves, vă întâlniți personal, faceți apeluri video, mergeți la meciuri și discutați față în față? Care este, concret, procesul?
Încerc întotdeauna să cunosc omul, nu doar fotbalistul. Uneori există posibilitatea de a-l întâlni personal și de a purta o discuție directă. Alteori, recurgem la apeluri video — tehnologia de astăzi face lucrurile mult mai simple.
Dar în toate cazurile, încerc să vorbesc cu jucătorul pentru a-l înțelege: dacă e entuziasmat să vină, dacă are foame de performanță, dacă este profesionist, dacă se potrivește stilului de joc și dacă iubește cu adevărat fotbalul.
Toate aceste detalii contează atunci când construiești profilul complet al unui jucător. Nu e vorba doar de aspectele tactice, tehnice sau fizice, ci și de latura umană.
Și ați renunțat la jucători buni din cauza acestor aspecte?
Nu la mulți, dar da, la unii. Pentru că nu mi-au transmis entuziasmul pe care îl căutam sau pentru că am simțit că nu aveau cea mai potrivită atitudine profesională.
Decizia venea din partea dumneavoastră, nu a jucătorilor, nu-i așa?
Da, mai mult din partea mea, pentru că nu am găsit răspunsul pe care îl așteptam.
Transferurile lui Luis Fabiano și Kanouté, care au format un cuplu ofensiv excepțional la Sevilla — cum s-au produs?
Cred că nici acum nu realizăm pe deplin cât de norocoasă a fost Sevilla să-i aibă pe doi dintre cei mai buni atacanți din istoria clubului — și, probabil, printre cei mai buni din lume la acel moment. A fost un cumul de factori.
Luis Fabiano era una dintre țintele noastre principale. În schimb, Kanouté nu era în planul inițial. Ținta noastră era un alt brazilian, Fred, dar el a semnat cu Olympique Lyon.
Kanouté a fost a doua opțiune — și, pas cu pas, a devenit jucătorul extraordinar pe care toată lumea îl cunoaște. Au fost ani minunați, iar acel duo era ceva ce puține echipe din lume își puteau permite.
Și Adriano Correia? Cum ați reușit să identificați acel talent, care nu părea atât de evident?
Adriano avea un profil foarte asemănător cu Daniel Alves. Juca la o echipă mică din Brazilia și căutam exact acel tip de fundaș.
Am primit rapoarte foarte bune despre el, iar decizia de a-l aduce a fost luată rapid, deși existau și alte cluburi interesate. S-a adaptat imediat și a avut un randament excelent.
V-ați întors la Sevilla în 2019. Ce schimbare v-a impresionat cel mai mult? Clubul și mediul din jur s-au transformat?
Da, în bine, mai ales într-un aspect pe care l-am descoperit în perioada petrecută la Roma: utilizarea datelor. Sevilla pe care am găsit-o la întoarcere era un club care își propunea să crească prin analiza datelor — un element care, cred eu, ne putea diferenția de celelalte cluburi.
Eu veneam deja dintr-un mediu, la Roma, unde acest lucru era esențial, așa că, vorba spaniolilor, ”foamea s-a întâlnit cu pofta de mâncare”. A fost, într-adevăr, un început de proiect foarte interesant.
Citește și: Exclusiv | Monchi, de la Roma la Aston Villa: povestea unui director sportiv în două ligi diferite (2)