Alaba a ajuns la Real Madrid în vara anului 2021, liber de contract, după despărțirea de Bayern Munchen. Fundașul a avut două sezoane bune pe Bernabeu, însă apoi problemele medicale i-au dat mari bătăi de cap. În ultimii trei ani, Alaba a strâns doar 31 de meciuri în LaLiga (7 în acest sezon).
David Alaba, în vârstă de 33 de ani, se alătură astfel lui Daniel Carvajal (34 de ani), care și el și-a anunțat despărțirea de Real Madrid.
Comunicatul Real Madrid
"Real Madrid C. F. și David Alaba au convenit să încheie colaborarea la finalul acestui sezon.
Real Madrid vrea să-i arate recunoștința și toată afecțiunea unui jucător care a făcut parte dintr-o echipă ce a scris una dintre cele mai de succes perioade din istoria noastră.
David Alaba a apărat tricoul nostru în 131 de meciuri pe parcursul a 5 sezoane, în care a câștigat 11 trofee: 2 Cupe ale Europei, 2 Campionate Mondiale ale Cluburilor, 2 Supercupe ale Europei, 2 titluri de campion, 1 Cupă a Regelui și 2 Supercupe ale Spaniei.
Pentru președintele Real Madrid, Florentino Pérez, «David Alaba pleacă cu afecțiunea întregului madridism pentru dăruirea, munca și imaginea iconică din drumul nostru spre Decimocuarta, care a simbolizat sărbătoarea unei victorii și care deja face parte din istoria clubului nostru. Real Madrid va fi mereu casa lui».
Real Madrid îi dorește lui David Alaba și familiei sale mult succes în această nouă etapă a vieții.
Stadionul Santiago Bernabéu îi va aduce un omagiu sâmbătă, cu ocazia ultimului meci de campionat pe care îl va disputa echipa noastră".
