Salt la conținutul principal

Atletico Madrid câștigă cu Rayo Vallecano. Andrei Rațiu, titular. Horațiu Moldovan a fost rezervă

Depay sărbătorește golul pentru Atletico
Depay sărbătorește golul pentru AtleticoProfimedia

Atletico Madrid a câștigat la limită în fața celor de la Rayo Vallecano, scor 2-1, într-o partidă restantă din etapa a 20-a din La Liga.

Horațiu Moldovan, noua achiziție a celor de la Atletico Madrid a fost pe bancă și nu a fost folosit în partida cu Rayo.

În schimb, la oaspeți a jucat Andrei Rațiu până în minutul 65, când a fost schimbat.

Gruparea din Madrid s-a impus la limită, grație unui gol al lui Memphis Depay în minutul 90, reușită care a avut nevoie de validarea VAR.

Partida de pe Wanda Metropolitano a început cu dominarea gazdelor.

Depay și Correa au ratat incredibil în prima parte, iar în minutul 30 Correa a deschis scorul, însă golul nu a fost validat din cauza unei poziții de ofsaid.

Șase minute mai târziu Reinildo a marcat un gol valabil, dar cei de la Rayo au egalat în minutul 43 prin Alvaro Garcia. 

Finalul a fost dramatic. Depay a marcat în minutul 81, dar din nou cei de la VAR au intervenit și au anulat reușita pe motiv de ofsaid.

Olandezul a mai trimis o dată în plasă, în minutul 90 și după alte emoții cauzate de verificările de la VAR, reușita lui Depay a fost validată.

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

După această victorie, Atletico a urcat pe locul 3 în La Liga, la egalitate de puncte cu Barcelona.

În continuare, clasamentul este condus de Girona, care are 55 de puncte, urmată de Real Madrid cu 54 de puncte.

 

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal