Prin 2013, unul dintre cei mai buni fotbaliști spanioli a suferit o accidentare la glezna dreaptă. Părea ceva minor, dar o bacterie i-a distrus câțiva centimetri din tendonul lui Ahile și a fost nevoit să treacă de 11 ori prin sala de operație. Și nu pentru a reveni pe teren, ci doar pentru a putea merge din nou.
Dar Santi Cazorla este făcut din alt aluat. Și nu doar că a putut să meargă din nou, ci a revenit pe teren pentru a se bucura și a-i bucura pe ceilalți. Ultima sa dorință, după o carieră de succes la Villarreal, la Málaga, la Arsenal și la naționala Spaniei, a fost să readucă Real Oviedo, echipa sa de suflet, în LaLiga. A reușit și a mai tras puțin de el pentru a juca din nou în Primera.
Acum, după o lungă perioadă de reflecție și după retrogradarea suferită, Cazorla își ia rămas bun.
"Credem că viața se învârte, până când înțelegem că unele povești nu se termină. Doar te aduc înapoi la început, ca un opt. Povestea mea nu a început pe un stadion mare, nici sub reflectoare. A început la Fonciello, pe un teren oarecare, cu o minge și un copil care voia doar să joace fotbal. De acolo am plecat. Pas cu pas mi-am croit drumul. Am trăit momente foarte frumoase. Am trecut și prin clipe grele, la care nu mă așteptam. Dar nu am încetat niciodată să încerc. Și, la final, m-am întors. Nu ca să închid ceva, ci ca să simt din nou. Ca să-mi amintesc de ce am început. Iar acum, când totul se stinge, când ghetele sunt agățate în cui și zgomotul devine liniște, totul capătă sens. Pentru că finalul nu era oriunde. Era acasă. În același loc unde a început magia. Pentru că sunt povești care nu se încheie. Rămân pentru totdeauna. Ca un opt. Ca infinitul".
Acestea au fost cuvintele sale prin care a decis să pună punct carierei de profesionist.