Atacantul Joel Monteiro şi-a prelungit contractul cu clubul elvețian de fotbal Young Boys Berna, a anunțat, marți, pe site-ul său oficial echipa care va juca joi la Bucureşti, cu FCSB, în Europa League.
Joel Monteiro şi-a prelungit contractul cu Young Boys Berna
Monteiro, al cărui contract expira la finalul acestui sezon, a semnat o înțelegere valabilă până în vara anului 2027.
Joel Monteiro a fost transferat de Young Boys de la Vaud U21 în martie 2021, iar apoi a fost împrumutat la Stade Lausanne Ouchy pentru patru luni. El joacă la Young Boys din sezonul 2021/22 şi a marcat 25 de goluri, oferind 21 de assist-uri în 140 de meciuri oficiale.
Atacantul de 26 de ani a câştigat două titluri şi o Cupă a Elveției cu Young Boys, fiind convocat şi la naționala Elveției, pentru care a adunat cinci selecții până acum.
CITEȘTE ȘI - Cine transmite la TV FCSB - Young Boys
FCSB o va întâlni pe Young Boys Berna, joi, de la ora 19:45, pe Arena Națională din Bucureşti, în etapa a doua a Europa League. Campioana României a debutat cu o victorie în Olanda, 1-0 cu Go Ahead Deventer, iar Young Boys, clasată pe 3 în sezonul trecut în campionatul intern, a fost învinsă acasă de Panathinaikos cu 4-1.