„Diavolii roșii” au învins-o pe Olympique Lyon, scor 5-4 (7-6 la general), cu ultimele două goluri în prelungirile prelungirlor prin Kobbie Mainoo și Harry Maguire.
La finalul timpului regulamentar, tabela arăta 2-2.
”Diavolii” au fost pe rând în avantaj și conduși. Manuel Ugarte a deschis scorul în minutul 11, la capătul unei faze create de Alejandro Garnacho, apoi Diogo Dalot a dublat avantajul, profitând de pasa excelentă a lui Harry Maguire.
Meci nebun după minutul 70
Până în minutul 70 nu s-a mai întâmplat nimic și calificarea părea decisă.
Francezii au înscris însă de două ori în doar șase minute, restabilind egalitatea. Golurile au fost marcate de Corentin Tolisso (71), respectiv Nicolas Tagliafico (77).
Apoi, în prelungiri, tot Lyon a preluat conducerea deși juca în 10. Ryan Cerki a punctat cu o execuție imparabilă din marginea carelului în minutul 105, iar Alexandre Lacazette a transformat o lovitură de la 11 metri în debutul reprizei secunde.
Apoi în câteva minute United a marcat de 3 ori prin Bruno Fernandes, Kobbie Mainoo (120) și Harry Maguire (120+1)
Ultimele două reușite reprezintă și un record istoric.
Potrivit statisticienilor de la Opta, United a devenit prima echipă care a punctat de două ori după minutul 120 în cupele europene.
Meciul dintre Manchester United și Lyon este și primul meci din istoria fotbalului european major în care se marchează cinci goluri după prelungiri.