Altele

Se vând rapid! Biletele pentru partida FCSB - PAOK din Europa League se epuizează în ritm amețitor

FCSB pe Arena Națională
FCSB pe Arena NaționalăČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES/ Profimedia

FCSB a pus în vânzare încă de joi biletele pentru meciul retur cu PAOK, din play-off-ul de calificare pentru optimile de finală din Europa League. Partida va avea loc peste două săptămâni, dar biletele se vor epuiza mult mai repede.

Meciul tur dintre PAOK și FCSB are loc joi, 13 februarie, de la ora 22:00. Returul are loc o săptămână mai târziu, la București, pe ”Arena Națională”, de la ora 19:45.

FCSB a pus în vânzare biletele pentru retur, iar în doar 24 de ore, fanii au cumpărat peste 28.000 de tichete.

Prețul biletelor variază de la 30 de lei pentru un bilet la inelul trei al peluzelor și pot ajunge până la 350 de lei pentru unul în zona VIP 1 a celui mai mare stadion al țării.

Până atunci, FCSB se va deplasa în Grecia, acolo unde în faza de campionat a Europa League a învins cu 1-0 formația antrenată de Răzvan Lucescu.

Prețurile biletelor la meciul dintre FCSB și PAOK Salonic:

PELUZA – INEL 3 – 30 LEI

PELUZA – INEL 2 – 50 LEI

PELUZA – INEL 1 – 60 LEI

TRIBUNA 1 – INEL 3 – 80 LEI

TRIBUNA 1 – INEL 2 – 90 LEI

TRIBUNA 2 – INEL 3 – 80 LEI

TRIBUNA 2 – INEL 2 – 90 LEI

TRIBUNA 2 – INEL 1 – 100 LEI

VIP 3 – 250 LEI

VIP 2 – 300 LEI

VIP 1 – 350 LEI

Dacă biletele continuă să se vândă în acest ritm, la partida cu PAOK de pe Arena Națională ar putea asista mai mulți spectatori decât la meciul cu Manchester United.

Potrivit  Prosport.ro, la partida cu ”diavolii roșii”, au fost prezenți în tribune 50.128 de spectatori.