Altele

”Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm!” Dan Petrescu, înainte de CFR - Paksi

Dan Petrescu
Dan PetrescuBuboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în meciul cu Paksi FC, din manşa secundă a primului tur preliminar al Europa League, îşi doreşte ca formația sa să joace foarte prost, dar să obțină calificarea în faza următoare.

”Sunt conştient de dificultatea acestui meci. Nimeni din România nu ştie că adversara noastră e neînvinsă în deplasare. Au jucat patru meciuri în deplasare în sezonul trecut şi au dat câte două goluri pe meci. Şi au jucat cu echipe bune. Eu înțeleg aceste lucruri, dar lumea spune că suntem favoriți. Nu ştiu care e motivul, chiar nu ştiu. Că CFR are tradiție în Europa?”

”Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm”

”Şi ce? Şi PSG era mai bună ca Chelsea, dar în meciul direct a fost 3-0 pentru Chelsea. Paksi e o echipă care joacă împreună de mult timp, are un antrenor care ştie ce vrea, iar mâine pe teren o să vedeți că am dreptate. Că doar nu inventez. Asta e realitatea, va fi un meci foarte, foarte greu.

Micile detalii şi puțin noroc vor face diferența. E nevoie şi de noroc... cei de la FCSB au avut noroc în Andorra, asta e realitatea. Fără noroc nu se calificau. Aşa că şi nouă ne trebuie puțin noroc mâine. Aş vrea să jucăm foarte prost şi să ne calificăm.

Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm. Să zică lumea ce vrea. Nu vreau să avem 100 de ocazii, să jucăm bine şi să nu mergem mai departe”, a afirmat el.

”Șansele sunt 50-50%”

”Este un meci foarte important. Presiunea la noi e obligatorie, dar la Paksi nu e obligatorie. Adică ei pierd sau câştigă, merg înainte. La noi când se pierde un meci ştim şi noi ce se întâmplă. Cine e favorită? Eu spun că ambele campionate, cel din România şi cel din Ungaria, au acelaşi coeficient UEFA.

Nu văd de ce campionatul României ar fi mai bun dacă suntem acolo, la egalitate. Meciul tur a fost 0-0, aşa că şansele sunt 50-50%. Am văzut şi ieri la FCSB că nu mai există echipe mici. Poate în afară de cele din San Marino, poate... în rest orice meci e deschis oricărui rezultat.

Dacă aş fi zis eu că FCSB va avea meci greu în Andorra eram luat la mişto. Pentru că noi am fost în Andorra şi am avut noroc că n-am pierdut. De aceea pentru mine mâine cel mai important e să ne calificăm”, a adăugat tehnicianul.

”Deac este suspendat, dar a revenit Munteanu în lot, pentru prima oară în acest sezon”

Atacantul Louis Munteanu, care nu a evoluat de la începutul acestui sezon, se antrenează cu echipa şi ar putea juca joi seara.

”Deac este suspendat, dar a revenit Munteanu în lot, pentru prima oară în acest sezon. S-a antrenat de două zile cu echipa, iar dacă va fi bine mâine va fi în lot. Posibil să fie şi titular, dar şi pe bancă”, a explicat Petrescu.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formația Paksi FC, joi, de la ora 20:30, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, într-o partidă contând pentru manşa secundă a primului tur preliminar al Europa League. Partida tur din Ungaria s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Urmărește CFR Cluj - Paksi FC pe Flashscore!