Unicul gol al confruntării a fost marcat în minutul 42 de Brennan Johnson, după o centrare a lui Sarr.
Imediat după fluierul final, fundașul român Radu Drăgușin a intrat pe teren pentru a sărbători alături de colegi. Până la festivitatea de premiere, el a rămas în echipamentul de joc, dar și-a înfășurat în jurul corpului drapelul României.
Drăgușin devine astfel al doilea român care câștigă Europa League, după Cristi Săpunaru, care a reușit performanța în 2011 cu FC Porto.

Radu nu a făcut parte din lotul de joc al lui Tottenham pentru finală, deoarece nu este complet refăcut după o accidentare gravă suferită pe 30 ianuarie, într-un meci din ultima etapă a fazei principale.
Medaliile și trofeul au fost înmânate jucătorilor de la Tottenham de către președintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Prin acest succes, Tottenham obține primul său trofeu european după 41 de ani, având în palmares o Cupă UEFA câștigată în 1972 și o alta în ediția 1983/1984, precum și Cupa Cupelor în 1962/1963.
Tottenham a avut un sezon pe care vrea să-l uite imediat în campionat. Cu o etapă înainte de final, echipa antrenată de Ange Postecoglou se află pe locul 17, chiar deasupra zonei retrogradării, dar nu este în pericol de retrogradare deoarece are un avans 13 puncte față de Leicester.