Altele

Paulo Fonseca rămâne lucid după victoria cu FCSB: ”Nu consider că suntem deja calificați”

Fonseca rămâne lucid după victoria cu FCSB: ”Nu consider că suntem deja calificați”
Fonseca rămâne lucid după victoria cu FCSB: ”Nu consider că suntem deja calificați”Lucian Alecu/ Shutterstock Editorial/ Profimedia
Antrenorul lui Olympique Lyon, Paulo Fonseca, a declarat, joi seara, într-o conferință de presă susținută după victoria cu FCSB, scor 3-1, în prima manşă a optimilor Europa League, că este conștient că Lyon nu se poate considera deja calificată în ciuda rezultatului categoric.

Tehnicianul lui Lyon, Paulo Fonseca a declarat că echipa sa a dominat meciul și a realizat performanțe superioare altor echipe care au jucat în București.

El a precizat, totuși, că nu consideră calificarea obținută și că meciul retur va fi dificil, subliniind necesitatea de a fi atenți.

Fonseca a mai adăugat că antrenorul de la FCSB a realizat o muncă deosebită cu echipa, remarcând calitățile jucătorilor și munca depusă. El a subliniat că FCSB este o echipă bună și merită respectul.

”Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă FCSB marca prima. A fost un moment important pe care l-a gestionat bine portarul nostru, a apărat foarte bine. Eu ştiam că primele 15 minute aici vor fi foarte dificile şi le-am spus asta şi jucătorilor, având în vedere intensitatea şi valoarea adversarilor, precum şi atmosfera aceasta magnifică de pe stadion”, au fost cuvintele de laudă ale lui Fonseca la adresa roș-albaștrilor și a publicului român.

”Nu suntem deja calificați”

”Consider că am controlat jocul. Am dominat meciul, am făcut ceea ce alte echipe nu au făcut aici la Bucureşti. Nu cred că suntem deja calificați. Va fi un al doilea meci acasă şi e încă greu, trebuie să fim atenți în retur”, a spus Fonseca.

Tehnicianul portughez a explicat că nu va părăsi formația Olympique Lyon în urma sancțiunii de 9 luni primită după ce l-a amenințat pe arbitrul meciului cu Brest (2-1) din Ligue 1.

Sunt liniştit şi calm pentru că ştiu că am susținerea celor apropiați, a tuturor celor din club, a jucătorilor. Vreau să transmit tuturor că nu voi renunța. Nu, sub nicio formă nu voi pleca. În primul rând avem în continuare posibilitatea de a face recurs la această decizie. Sper să mi se facă dreptate la recurs pentru că pedeapsa este mare. Nu e corect. Am primit 9 luni de suspendare pentru acea situație”, a deplâns situația Fonseca.

”A fost un adevărat circ mediatic, s-a spus că am făcut o agresiune la adresa arbitrului. Nu, toată lumea poate să vadă că eu nici nu l-am atins pe arbitru. Doar am strigat către el, dar niciodată nu l-am agresat fizic şi nici nu am avut intenția să fac aşa ceva. Cred că cel care a decis sancțiunea nu a luat în calcul doar fapta în sine, ci s-a gândit la situația generală a fotbalului francez. Iar acum eu sunt cel care trebuie să plătesc. Am văzut multe situații precum a mea în Franța, dar pedepsele sunt diferite. Şi nu este corect”, a precizat Paulo Fonseca.

Toți alături de antrenorul nostru, a fost și mesajul de sprijin al paginii oficiale de pe platforma X a clubului Lyon:

FCSB a fost învinsă de echipa franceză Olympique Lyon cu scorul de 3-1 (1-0), joi seara, pe Arena Națională din Bucureşti, în prima manşă a optimilor de finală ale competiției de fotbal Europa League.

Manşa secundă se va desfăşura în data de 13 martie, pe OL Stadium din Decines, lângă Lyon.

Echipa care se va califica în sferturi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Real Sociedad şi Manchester United.