”Eu mă simt bine, am muncit mult şi sunt pregătit să ajut echipa mâine. Am văzut primul meci al nostru cu FCSB, aşa că ştiu că nu va fi uşor. Însă avem încredere în noi, în munca noastră. Trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru pentru a câştiga mâine”, a afirmat Meite, jucător revenit la PAOK Salonic în 24 ianuarie după ce în prima parte a sezonului a evoluat pentru Benfica Lisabona.
”Nu spun că va fi o revanşă, pentru că de data aceasta miza este calificarea, una mult mai importantă. Ştim că avem calitate, am arătat asta în meciurile de până acum. Nu pot să spun care e cel mai periculos jucător al adversarilor. În meciul din grupă au jucat mult pe contraatac, aşa că trebuie să ştim cum să anihilăm un astfel de joc şi să obținem victoria la final”, a adăugat el.
Mijlocaşul a menționat că PAOK poate obține un avantaj mâine în perspectiva returului de la Bucureşti.
”Pentru mine faptul că jucăm al doilea meci în deplasare nu contează. Sigur că poate era mai bine să fie invers, dar avem ocazia să luăm un avantaj mâine. Vrem să arătăm suporterilor că deşi am făcut câteva greşeli suntem echipa din sezonul trecut”, a precizat Soualiho Meite.
Echipa de fotbal FCSB întâlneşte formația greacă PAOK Salonic, joi, de la ora 22:00, pe Stadionul Toumba din Salonic, într-o partidă contând pentru prima manşă a play-off-ului Europa League.