Lyon, victorioasă şi în tur cu 3-1, s-a impus pe teren propriu prin golurile marcate de Georges Mikautadze (14, 47) şi de Ernest Nuamah (37, 88).
Căpitanul echipei de fotbal FCSB, Adrian Şut, a afirmat, joi seara, după meci, că formația franceză s-a remarcat prin maturitate şi calitate.
"Am întâlnit un adversar dificil, cu calitate, şi dacă faci greşeli, atunci vei fi pedepsit. S-a văzut diferența de maturitate şi de calitate pe care o au. A fost o partidă dificilă, dar rămânem în gând cu parcursul bun pe care l-am avut până acum. Ăsta a fost gândul nostru, să marcăm cât mai repede şi poate am neglijat un pic defensiva. Ne-au prins pe contre şi atunci fotbalul te pedepseşte", a spus Şut la DigiSport.
"Au fost foarte multe meciuri de care să ne aducem aminte. Am dat dovadă că suntem o echipă puternică. Sunt mândru de colegii mei. Am învățat cu toții să fim uniți, să dăm tot ce avem mai bun. Sunt meciuri în care acumulezi experiență", a mai spus jucătorul echipei bucureştene.
Vlad Chiricheş: "Înfrâgerea cu 0-4 e greu de digerat"
Fotbalistul Vlad Chiricheș a afirmat după eliminarea echipei FCSB din Europa League, că înfrângerea cu 0-4 suferită în fața formației Olympique Lyon este un rezultat greu de digerat, precizând însă că este mândru de realizările din acest an din Europa League.
"E un rezultat greu să primeşti patru goluri. E destul de greu de digerat, dar trebuie să fim mândri de ceea ce am realizat în acest an în Europa League. Trebuie să ne ridicăm acum şi să fim puternici pentru a câştiga campionatul", a declarat Chiricheş, la DigiSport.
"Ne doream mult să nu cedăm, pentru că prin asta se caracterizează un învingător, să nu cedeze niciodată. Asta am încercat să facem, dar din păcate am făcut multe greşeli în prima repriză şi ei ne-au taxat, aşa cum am făcut-o şi la Bucureşti. Acum trebuie să ne concentrăm pe câştigarea campionatului", a adăugat Chiricheş.
Valentin Crețu: "Am făcut tot ce am putut cu Olympique Lyon"
Fotbalistul Valentin Crețu a afirmat la finalul partidei cu Olympique Lyon că jucătorii români au încercat să facă tot ce au putut, dar s-a văzut o diferență de valoare.
"Am simțit că am făcut tot ce am putut. Am încercat, am venit să jucăm şi să facem un pic de pressing, dar e o echipă mare. Au jucători de calitate. Atât am putut în seara asta. Pasează foarte bine şi în față se mişcă destul de mult, au calitate mare. Noi am venit încrezători să ne jucăm şansa până la capăt, dar acum ne gândim doar la campionat", a afirmat Crețu la DigiSport.
"Cu mândrie rămânem după acest sezon şi cu optimism pentru sezonul viitor. Să facem la fel o figură frumoasă şi să facem românii mândri, pentru că ăsta este rolul nostru. Ne bucurăm toți acest parcurs", a mai spus Valentin Crețu.
În ciuda eşecului drastic, FCSB părăseşte cupele europene cu capul sus, după un sezon foarte bun, în care a jucat 20 de partide şi a atins optimile de finală.