Altele

Harry Kane speră ca echipa lui Radu Drăgușin să cucerească primul său trofeu după 17 ani

Harry Kane
Harry Kanearcel Engelbrecht / firo Sportphoto / dpa Picture-Alliance via AFP
Londra, 20 mai /Agerpres/- Atacantul englez Harry Kane speră ca Tottenham Hotspur, fosta sa echipă, să pună capăt unei aşteptări de 17 ani şi să cucerească în sfârşit un nou trofeu, miercuri seară, cu ocazia finalei Europa League la fotbal, în care va înfrunta rivala engleză Manchester United.

Spurs a obținut ultimul ei titlu în 2008, când a câştigat Cupa Ligii engleze, înainte de a se clasa pe locul secund în Premier League, în 2018, şi a pierde finala Ligii Campionilor, în fața formației FC Liverpool, în 2019.

Tottenham ocupă un modest loc 17 în Premier League, însă speră să-şi salveze sezonul şi să se califice în viitoarea ediție a Ligii Campionilor printr-o victorie în finala de la Bilbao, în care nu va putea conta pe fundaşul român Radu Drăguşin (accidentat).

"Le voi ura băieților mult succes", a declarat Kane, care joacă în prezent la echipa germană Bayern Munchen şi beneficiază de o scurtă vacanță înaintea participării la Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite (14 iunie-13 iulie).

"A trecut mult timp, a fost un sezon dificil din mai multe motive pentru ei, dar au şansa să-l facă unul dintre cele mai bune sezoane din istoria recentă. Îi voi urmări de la distanță şi mă voi relaxa, sperând că îşi vor face treaba", a adăugat fostul căpitan al echipei londoneze.

Harry Kane, care a evoluat la Tottenham între 2004 şi 2023, a cucerit în acest sezon primul trofeul major din cariera sa, obținând titlul de camion în Bundesliga cu Bayern.