Andre Onana a fost implicat într-un schimb de replici înaintea meciului cu Lyon cu mijlocașul echipei franceze, Nemanja Matic, care l-a etichetat pe portarul lui Manchester United drept ca fiind „unul dintre cei mai slabi” din istoria clubului.
Fostul jucător al lui United a fost fluierat de fanii lui Lyon de fiecare dată când atingea mingea, iar Onana a avut o intervenție slabă la lovitura liberă executată de Thiago Almada, care a adus gazdelor primul gol. După reușitele lui Leny Yoro și Joshua Zirkzee, care au întors scorul în favoarea lui United, o altă eroare a lui Onana i-a permis lui Rayan Cherki să egaleze chiar la ultima fază a meciului.
„Se poate întâmpla. Dacă joci fotbal și ai multe meciuri, poți face greșeli. Nu-i pot spune ceva lui Andre în acest moment care să-l ajute,” a spus antrenorul lui United, Ruben Amorim.
„Mai avem un meci în care să schimbăm totul și ăsta trebuie să fie obiectivul nostru,” a adăugat Amorim.
Deși United rămâne neînvinsă în Europa în acest sezon, Amorim a recunoscut că golul din finalul meciului i-a lăsat pe jucători demoralizați.
Europa League e singura lor cale de a ajunge în Liga Campionilor sezonul viitor, iar câștigarea acestei competiții este esențială pentru viitorul financiar al clubului. Jucătorii lui United știu că sezonul lor depinde de returul din săptămâna viitoare.
Ruben Amorim a declarat că șansele sunt egale în ceea ce privește returul: „Cred că este 50-50. Va fi un meci foarte dificil, dar atunci când jucăm acasă, cu fanii noștri, avem cu un jucător în plus.”
Leny Yoro, jucătorul de 19 ani care a marcat primul său gol pentru Manchester United, este încrezător că echipa poate obține victoria în retur, după ce a marcat în meciul cu Lyon: „Știm că astfel de meciuri, în deplasare, dacă le câștigăm, ne pun într-o poziție foarte bună pentru returul de acasă.”
„Din păcate, am încasat acel gol în final, așa că ne mulțumim cu un egal și vom face tot ce putem pentru a câștiga în retur,” a adăugat Yoro.
Rayan Cherki, pe de altă parte, a declarat că Lyon are în continuare mult de oferit și a trimis un mesaj clar echipei lui United: „Meritam mult mai mult. Am fost mai buni și, încă de la început, am simțit frica lor,” a spus acesta.