Altele

Fonseca nu vrea să lase loc de surprize în meciul cu FCSB: ”Este periculos dacă vom gândi așa”

Paulo Fonseca
Paulo FonsecaALEX NICODIM NurPhoto NurPhoto via AFP

Olympique Lyon primește joi seară (22:00) vizita celor de la FCSB în manșa retur a optimilor de finală ale Europa League. Francezii sunt cu un picior în faza următoare a competiției, după ce s-au impus la București cu scorul de 3-1.

Antrenorul lui Lyon, Paulo Fonseca, și-a avertizat, însă, jucătorii că meciul nu este dinainte câștigat.

”Este periculos dacă vom gândi că totul e gata. Nu e adevărat. Nu putem să ne culcăm pe o ureche. Știm că e un meci dificil și trebuie să câștigăm. Am muncit mult pentru a ajunge aici, am muncit mult să câștigăm și mâine. Avem ambiție de a câștiga și partida retur. E important și că pot fi alături de jucători.

”Am vorbit cu jucătorii despre importanța acestui meci. Aspectul mental e foarte important. Trebuie să fim organizați și să facem ce ne-am propus. Va trebui să facem un efort mare. Va fi un meci dificil și important. Nu pot vorbit despre o rotație, ci doar despre dorința de a câștiga meciurile viitoare.

”Vom folosi o echipă puternică. Trebuie să ne gândim și la meciul din campionat, dar e important și să câștigăm meciul de mâine. Vom alinia o echipă puternică, care să se impună”, a declarat Fonseca.

Tehnicianul portughez consideră că FCSB este o echipă solidă, care poate pune în continuare probleme.

”Cred că trebuie să fim atenți la fiecare jucător. Nu îmi place să vorbesc despre individualități. Trebuie să fim atenți la fiecare jucător, dar și la jocul colectiv. FCSB a marcat un gol, a avut și alte ocazii. A arătat că este o echipă puternică.

”Contează mult că am învins-o pe Nice în campionat, o echipă puternică. Dar și înainte acestui meci echipa a dovedit că are încredere. Victoriile aduc încredere, dar am arătat bine și înainte de meciul cu Nice.

”Jucătorii sunt încrezători, suntem organizați și suntem mai buni, din punct de vedere defensiv. Siguranța defensivă ne permite să avem un joc ofensiv mai bun, bazat pe calitățile atacanților. Echipa a progresat mult în ceea ce privește posesia. Avem multe ocazii, avem jucători de calitate și ne creăm multe ocazii”, a adăugat Fonseca.