"Ştiam că şi cu un rezultat de egalitate putem încheia în primele opt locuri. Însă noi jucăm fiecare meci cu gândul de a câştiga. Manchester United a fost azi echipa mai bună. Trebuie să fim corecți şi să spunem că au câştigat pe merit. Însă mâine este o nouă zi şi trebuie să ne recuperăm şi să pregătim următorul meci. Noi am avut în teren jucători ofensivi, însă cu echipe de asemenea nivel nu este uşor să ataci. Şi dacă rişti în ofensivă, atunci automat rişti şi în defensivă. Am jucat cu unul dintre cele mai mari cluburi din lume", a spus el.
"Eram conştienți că va fi un meci greu pentru noi azi. În prima repriză am reuşit să închidem toate spațiile şi chiar să punem în dificultate adversarul. Am avut o primă şansă prin Mihai Popescu de a deschide scorul. Însă în astfel de meciuri nu ai prea multe ocazii, de aceea când ai şansa trebuie să înscrii.
Problema noastră a fost jocul din repriza a doua când am oferit mai multe spații celor de la Manchester United. Dar chiar şi aşa am mai avut acea ocazie a lui Bîrligea. Eu sunt mândru de jucători pentru că nu a fost uşor deloc azi", a adăugat antrenorul cipriot.
Elias Charalambous a menționat că nu are nicio preferință în ceea ce priveşte următorul adversar din Europa League.
"Vom vedea care va fi următorul nostru adversar şi vom încerca să ajungem în faza următoare a competiției. Nu am nicio preferință la tragerea la sorți", a precizat Charalambous.
FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seara, pe Arena Națională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a competiției de fotbal Europa League, astfel că echipa bucureşteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală.
Primele opt clasate s-au calificat direct în optimile de finală, în timp ce formațiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi. Tragerea la sorți a acestui play-off va avea loc vineri, la Nyon, la ora 14:00 (ora României).