CFR Cluj - Braga, deciziile luate de UEFA și de portughezi din cauza festivalului UNTOLD

CFR Cluj o întâlnește pe Braga
CFR Cluj o întâlnește pe BragaBuboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Joi, 7 august, CFR Cluj și Braga se întâlnesc pe stadionul dr. Constantin Rădulescu în prima manșă a turului trei preliminar Europa League. Tot joi, la Cluj-Napoca începe cea de-a zecea ediție a unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD.

Portughezii de la Braga au făcut apel la UEFA pentru a decala ora de start a partidei, programat inițial de la 20:30. UEFA a decis ca meciul să înceapă cu o oră mai repede, la 19:30.

Motivul din spatele acestei decizii este suprapunerea cu startul festivalului UNTOLD, care se desfășoară între 7 și 10 august. Din cauza festivalului care atrage sute de mii de oameni în Cluj-Napoca, oficialii de la Braga nu au mai găsit un hotel unde să se cazeze după meci, astfel că vor pleca direct spre portugalia după fluierul final. 

Meci amânat pentru CFR Cluj

Pentru a putea pregăti mai bine dubla cu Braga, CFR Cluj a reușit să își amâne meciul din etapa a cincea, care trebuia să se desfășoare patru zile înaintea returului.

Urmărește CFR Cluj - Braga pe Flashscore, joi, ora 19:30