Altele

Aberdeen transferă de la AC Milan înainte de duelul cu FCSB din Europa League

Marko Lazetic
Marko LazeticETTORE GRIFFONI / NurPhoto / NurPhoto via AFP
Aberdeen a oficializat aducerea atacantului sârb Marko Lazetic, venit de la AC Milan, chiar înaintea dublei cu FCSB din cupele europene. Vârful de 21 de ani a semnat un contract valabil patru sezoane cu echipa scoțiană.

Potrivit Sky Sport, Milan a acceptat să îl cedeze fără sumă de transfer, dar își va păstra 50% dintr-o eventuală revânzare.

Primele declarații ale lui Marko Lazetic la Aberdeen

Fotbalistul care a bifat două apariții pentru prima echipă a milanezilor, s-a arătat încântat de mutare. Într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului, acesta a explicat ce l-a convins să accepte oferta:

"Am văzut o mare dorință din partea managerului și a staff-ului de la Aberdeen de a mă avea. Mi-a plăcut energia tuturor de aici și mi-am dorit să semnez cât mai rapid. Cred că Aberdeen este un club la care pot crește ca fotbalist și ca om. Sper să avem parte de succes.

”Am văzut imagini cu fanii de aici și mi-a plăcut pasiunea lor. Abia aștept să joc pe Pittodrie Stadium, să marchez și să celebrez alături de suporteri".

Cariera lui Lazetic: de la Steaua Roșie la Milan și acum în Scoția

Format la academia Stelei Roșii Belgrad, Lazetic era considerat unul dintre cei mai talentați tineri jucători din Serbia. În 2022, AC Milan l-a transferat pentru aproape 5 milioane de euro. Totuși, în Italia nu a reușit să se impună, adunând doar câteva meciuri la echipele de juniori și fiind împrumutat succesiv la Altach (Austria), Fortuna Sittard (Olanda) și Backa Topola (Serbia).

Cifre Marko Lazetic
Cifre Marko LazeticFlashscore

La formațiile de tineret ale lui Milan a înscris 5 goluri în 13 partide. Atacantul de 1,92 metri are la activ și 7 selecții pentru naționala U21 a Serbiei.

Aberdeen, campanie de transferuri cu investiții modeste

Gruparea scoțiană a cheltuit în această vară 1,4 milioane de euro pentru a-și întări lotul. Cel mai scump transfer a fost cel al suedezului Kenan Bilalovic, extremă stângă adusă de la IFK Varnamo pentru 650.000 de euro.