Charalambous după remiza cu Nordsjaelland : ”Mergem în Danemarca să ne calificăm!”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Charalambous după remiza cu Nordsjaelland : ”Mergem în Danemarca să ne calificăm!”

Elias Charalambous
Elias Charalambous Profimedia
Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a spus după FCSB - Nordsjaelland 0-0 că formația sa va merge în returul din Danemarca să își îndeplinească obiectivul - calificarea în turul următor.

”Ştiam de la început că jucăm cu o echipă foarte puternică, că trebuie să suferim și că echipa calificată se va decide în retur. Așa că mergem în Danemarca să ne calificăm mai departe, ăsta este obiectivul nostru”, a spus tehnicianul.

”Nu sunt supărat că nu am înscris când am fost în superioritate numerică. Uneori această situație este înșelătoare și echipa cu un om mai puțin este mai agresivă și mai concentrată. Avem însă în față un adversar puternic, fotbalul danez crește de la an la an, dar noi ne vom lupta să mergem mai departe”, a adăugat Charalambous.

Explicația pentru înlocuirea lui Compagno

Antrenorul a explicat că l-a înlocuit pe atacantul Andrea Compagno cu Valentin Gheorghe pentru că avea nevoie de un jucător de viteză. El a subliniat că îi place că italianul a fost nemulțumit și nervos de înlocuirea din minutul 61.

”Decizia schimbării a fost luată înainte, am decis că avem nevoie de jucători cu viteză. Acesta este motivul înlocuirii lui Andrea. Jucătorii care intră în teren de pe banca de rezerve trebuie să aducă un plus de atitudine, lucru care s-a și întâmplat. Îmi place când se supără jucătorii că sunt înlocuiți, asta înseamnă că își doresc mult să joace. E normal ca Andrea să fie nervos când e scos de pe teren”, a precizat Elias Charalambous.

FCSB și echipa daneză FC Nordsjaelland au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, în prima manșă a turului al treilea preliminar din Europa Conference League la fotbal.

Manșa secundă se va juca în data de 17 august, la Farum.

Dacă va trece de FC Nordsjaelland, FCSB va juca în play-off cu echipa azeră Sabah sau cu Partizan Belgrad. FCSB ar juca prima partida la București, pe 24 august, iar manșa secundă în deplasare pe 31 august.