Tricolorii se pregătesc pentru EURO. FRF a stabilit meciurile amicale din iunie ale naționalei României

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Tricolorii se pregătesc pentru EURO. FRF a stabilit meciurile amicale din iunie ale naționalei României

România va întâlni, pe 4 iunie, Bulgaria, iar pe 8 iunie va juca împotriva Liechtenstein
România va întâlni, pe 4 iunie, Bulgaria, iar pe 8 iunie va juca împotriva LiechtensteinProfimedia
Echipa națională a României va susține două meciuri amicale în luna iunie. Pe data de 4, România va întâlni cu Bulgaria, iar pe 8 va juca împotriva reprezentativei din Liechtenstein. Ambele partide vor avea loc pe stadionul Steaua din București, oferind oportunitatea antrenorului și jucătorilor să se pregătească să își testeze strategiile înainte de EURO 2024.

Naționala antrenată de Edi Iordănescu mai are programate două partide amicale, pe 22 martie în fața Irlandei de Nord, pe Arena Națională din București, iar patru zile mai târziu, pe 26 martie, se va întâlni cu naționala Columbiei pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid. Astfel, tricolorii vor disputa patru meciuri de pregătire înaintea turneului mult așteptat.

Baza de pregătire de la Wurzburg, un oraş aflat la 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de Munchen şi 300 kilometri de Koln, va fi locul unde tricolorii se vor pregăti pe durata Campionatului European. Pe lângă condițiile oferite de hotel şi stadionul de antrenament, precum şi faptul că tricolorii se vor putea pregăti într-o zonă liniştită a Germaniei, un alt criteriu important a fost modalitatea de transport disponibilă pentru deplasarea în oraşele unde se vor juca partidele. Gara din Wurzburg are linie de tren rapid directă către toate cele trei oraşe unde tricolorii vor evolua şi se află la 4 kilometri de hotel. În Wurzburg sunt aproape 1.500 de români rezidenți, precizează federația.

Programul complet al României la Euro 2024

Tricolorii vor debuta la Euro pe 17 iunie în compania echipei venite din play-off-ul care își va decide câștigătoarea la finalul lunii martie. Partida va avea loc la Munchen.

Al doilea meci este programat pe 22 iunie, la Koln, când naționala pregătită de Edward Iordănescu va întâlni Belgia.

Ultimul meci din faza grupelor va avea loc pe 26 iunie, când România se va duela cu Slovacia la Frankfurt. 

17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)

21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)

22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)

26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.