Altele

România urcă în clasamentul FIFA după EURO și Nations League. Pe ce loc încheie Naționala anul 2024

România înaintea partidei cu Olanda de la EURO
România înaintea partidei cu Olanda de la EUROIBRAHIM EZZAT/ NurPhoto/ NurPhoto via AFP
Naționala României încheie anul 2024 pe locul 38, la fel ca luna precedentă, în ultimul clasament al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), publicat joi 19 decembrie.

România a început anul pe locul 45, dar încheie 7 locuri mai sus, pe 38, datorită în principal comportării merituoase de la EURO 2024 și după ce a câștigat grupa din Liga Națiunilor.

Cel mai slab loc a fost poziția a 47-a, în iunie. Ultima dată când ”tricolorii” au încheiat un an calendaristic pe o poziție mai bună a fost în 2020, când au ocupat locul 37. 

Clasamentul din decembrie este aproape identic cu cel din noiembrie, podiumul ierarhiei fiind neschimbat, cu campioana mondială Argentina pe primul loc, urmată de vicecampioana mondială Franța şi de campioana europeană Spania.

Adversarele României din preliminariile CM 2026 ocupă următoarele locuri: Austria (22), Bosnia Herțegovina (74), Cipru (130) şi San Marino (210)

Următorul clasament mondial va fi publicat pe 3 aprilie 2025.

Clasamentul FIFA pe luna decembrie

1 (1). Argentina 1.867,25 puncte

2 (2). Franța 1.859,78

3 (3). Spania 1.853,27

4 (4). Anglia 1.813,81

5 (5). Brazilia 1.775,85

6 (7). Portugalia 1.756,12

7 (8). Olanda 1.747,55

8 (6). Belgia 1.740,62

9 (9). Italia 1.731,51

10 (10). Germania 1.703,79

11 (11). Uruguay 1.695,91

12 (12). Columbia 1.694,44

13 (13). Croația 1.691,59

14 (14). Maroc 1.688,18

15 (15). Japonia 1.652,79

16 (16). SUA 1.645,48

17 (17). Senegal 1.637,25

18 (18). Iran 1.635,31

19 (19). Mexic 1.627,4

20 (20). Elveția 1.625,16

........................................

22 (22). Austria 1589,84

38 (38). România 1.494.2

74 (74). Bosnia Herțegovina 1.326,60

130 (130). Cipru 1.131,32

210 (210). San Marino 747,42