România are în prezent zero puncte și ocupă ultima poziție în grupă. Bosnia și Herțegovina, aflată pe locul secund - ultimul care ar fi dus în urna a doua la tragerea pentru preliminarii -, are opt puncte, astfel că diferența nu mai poate fi recuperată în ultimele două partide.

România, în urna a treia la tragerea pentru EURO 2028
Poziționarea în urna a treia înseamnă că România nu va putea întâlni în preliminarii echipele din aceeași urnă, însă va avea în grupă două naționale mai bine clasate.
În urna 1 se află deja Portugalia, Franța, Olanda, Grecia și Italia. Spania, Anglia, Belgia, Danemarca, Germania, Croația și Norvegia sunt, de asemenea, printre formațiile care pot ajunge în prima urnă.
Nici urna a doua nu ar putea fi lipsită de adversari dificili. Țara Galilor, Serbia, Turcia, Cehia, Elveția, Suedia, Austria, Irlanda de Nord, Bosnia și Herțegovina, Ungaria, Scoția și Kosovo se numără printre echipele care pot ajunge în această urnă.
Astfel, România poate avea parte de o grupă dificilă încă de la începutul preliminariilor.
Cum ar putea arăta grupa României
Două scenarii opuse pentru „tricolori”: într-o posibilă „grupă a morții”, România ar putea fi repartizată alături de Franța, Suedia, Albania și Lituania sau Spania, Turcia, Belarus.
La polul opus, un scenariu mai accesibil ar putea însemna o grupă cu Grecia, Kosovo, România, San Marino și Gibraltar.
Tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028 este programată pe 6 decembrie.
Cele 12 câștigătoare de grupă vor obține calificarea directă la turneul final. Lor li se vor alătura cele mai bune opt echipe clasate pe locul secund.
Celelalte patru formații care vor termina pe poziția a doua vor ajunge la baraj, ceea ce înseamnă că România va avea nevoie de o campanie de calificare solidă pentru a evita un traseu suplimentar.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

