El a explicat că Gheorghe Hagi nu va avea un obiectiv în Liga Națiunilor din această toamnă, aceste meciuri fiind privite ca o pregătire a campaniei de calificare la turneul final al Campionatului European găzduit de Marea Britanie şi Irlanda în 2028.
Citește și: Răzvan Burleanu a anunțat că demarează negocierile cu Gheorghe Hagi pentru postul de selecționer
"După cum se ştie, detaliile financiare sunt confidențiale, iar în ceea ce priveşte durata contractului, fiecare selecționer a lucrat cu obiectivul de a obține o performanță sportivă la următorul turneu final. Prin urmare în această toamnă intrăm în această traiectorie prin Liga Națiunilor şi apoi prin campania de calificare la următorul turneu final. Aşadar, obiectivul noului selecționer va fi de a califica echipa națională la următorul turneu final, cel european. Abordarea noastră ca federație în ceea ce priveşte Liga Națiunilor va fi să nu avem un obiectiv de performanță sportivă, ci mai degrabă de a putea să pregătim campania de calificare. Această ediție a Ligii Națiunilor va fi o etapă premergătoare campaniei de calificare din 2027 pentru următorul Campionat European", a precizat oficialul FRF.
Citește și: Surpriză la FRF! Dat ca și plecat după venirea lui Hagi, directorul tehnic a fost reconfirmat în funcție
Acesta a menționat că primele discuții cu Gheorghe Hagi legate de preluarea naționalei le-a avut în luna februarie: "Domnul Lucescu nu ne-a spus niciodată că şi-ar dori să plece de la echipa națională. Singurul moment în care a existat această posibilitate a fost în luna februarie, când a existat o discuție între mine şi Gică Hagi, dar atât. Domnul Lucescu a fost mereu foarte apreciativ la adresa antrenorilor români".
