Altele

Oficial: Preşedintele Federației bulgare de fotbal a demisionat ”pentru a aduce liniștea”

Bulgaria a terminat pe ultimul loc în Grupa G din preliminariile pentru Euro 2024
Bulgaria a terminat pe ultimul loc în Grupa G din preliminariile pentru Euro 2024Profimedia
Preşedintele Federației bulgare de fotbal (BFS), Borislav Mihailov, sub presiune din cauza rezultatelor slabe ale echipei naționale, şi-a anunțat luni retragerea după manifestații violente ale suporterilor.

”Mi-am prezentat demisia pentru a aduce liniştea”, a declarat Mihailov, în vârstă de 60 de ani, care se afla de 18 ani la cârma federației, după o şedință a BFS.

Contestat ani de zile, Mihailov a fost împins spre demisie în urma incidentelor din 16 noiembrie, soldate cu zeci de răniți în rândul polițiştilor şi suporterilor, cu ocazia meciului Bulgaria - Ungaria din preliminariile EURO 2024.

Suporteri veniți din toată Bulgaria au făcut atunci deplasarea pentru a cere demisia lui Borislav Mihailov.

Petarde, fumigene, sticle de bere şi chiar pietre sau semne de circulație au fost aruncate de protestatari, care au incendiat şi o maşină de poliție, în cursul unor incidente considerate rare în această țară din Balcani.

Din cauza tensiunilor anticipate, meciul, programat inițial la Plovdiv, a fost transferat în ultimul moment în capitala Sofia, desfăşurându-se fără public.

Nemulțumirea fanilor a continuat să se accentueze din cauza rezultatelor slabe ale echipei naționale, care nu s-a calificat la nicio competiție importantă şi a asistat la un val de schimbări de selecționeri în ultimele două decenii. Ultimul turneu final disputat de Bulgaria datează de la EURO 2004 din Portugalia.

Mihailov a denunțat ”o presiune incredibilă, calomnii şi atacuri permanente” şi a spus că, în ciuda eşecurilor, este ”mândru de ceea ce s-a realizat”.

Apelurile la demisia lui s-au înmulțit în ultimele zile.

Interimatul va fi asigurat de vicepreşedintele Mihail Kasabov până la congresul prevăzut anul viitor, care va ratifica decizia şi va examina noile candidaturi.

Borislav Mihailov, fost portar de valoare al naționalei Bulgariei, cu care a ajuns până în semifinale la Cupa Mondială 1994, a demisionat deja în octombrie 2019, după scandalul insultelor rasiste din timpul unui meci cu Angliei. El a revenit atunci asupra deciziei sale.

Cu o longevitate record la conducerea BFS, Mihailov a fost ales de cinci ori începând din 2005. Preşedinția sa a fost marcată de acuzații recurente de trucare de meciuri şi pariuri ilegale, deturnare de fonduri publice şi conflicte de interese.