Altele

Nagelsmann și-a prelungit contractul de selecționer al Germaniei

Julian Nagelsmann
Julian NagelsmannReuters / Bernadett Szabo

Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann (37 de ani), a semnat prelungirea contractului care îl va menține în funcție până la turneul EURO 2028, a anunțat vineri Federația germană de fotbal (DFB).

Nagelsmann, care a preluat funcția în septembrie 2023, a condus Germania până în sferturile de finală ale EURO 2024, pe teren propriu. Contractul său inițial era valabil până la Cupa Mondială din 2026, co-organizată de Statele Unite, Mexic și Canada.

Fost antrenor al lui Bayern Munchen, Nagelsmann a fost al doilea cel mai tânăr selecționer al echipei germane din istorie când a preluat echipa, la vârsta de 36 de ani.

"Când am venit la DFB în septembrie 2023, nu mi-aș fi putut imagina că voi fi selecționer dincolo de Euro", a precizat Nagelsmann într-un comunicat.

"Acest feedback excelent pe care îl primim cu toții în fiecare zi, ne arată că suntem împreună pe drumul cel bun. Vrem să câștigăm trofee împreună", a mai spus el.