Mobilizare de urgență la FRF! Un alt tricolor s-a accidentat înainte de Euro 2024

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mobilizare de urgență la FRF! Un alt tricolor s-a accidentat înainte de Euro 2024

Edward Iordănescu, alături de Radu Drăgușin și Andrei Burcă
Edward Iordănescu, alături de Radu Drăgușin și Andrei BurcăProfimedia/ IMAGO
Misiunea selecționerului Edward Iordănescu devine una tot mai dificilă cu o lună și jumătate până la startul Euro 2024, având în vedere faptul că fotbaliștii români devin victimele accidentărilor.

România ar putea fi lipsită la Euro 2024 de jucători importanți care au avut contribuții decisive în faza preliminariilor.

Andrei Burcă a suferit o ruptură musculară

Fundașul central care evoluează la Al Akhdoud a ieșit accidentat de pe teren în minutul 23 în cea mai recentă partidă de campionat cu Abha, scor 4-0.

Verdictul medicilor a fost unul destul de îngrijorător: fotbalistul în vârstă de 31 de ani a suferit o ruptură musculară.

Mobilizare de urgență la FRF

După ce au primit rezultatele RMN-ului efectuat de Burcă, oficialii FRF au decis ca fotbalistul să revină în țară, la cantonamentul de la Mogoșoaia, pentru a intra într-un program de recuperare rapidă.

Edi Iordănescu și staff-ul medical s-au mobilizat imediat după ce au primit rezultatul RMN-ului și au hotărât ca Andrei să ajungă mai repede la Mogoșoaia, cu zile bune înaintea reunirii lotului și să intre într-un program de recuperare bine pus la punct. Este ultima speranță pentru a-l avea apt la primul meci din Germania sau la vreunul dintre jocuri”, au transmis surse FRF, pentru ProSport.

Lista tricolorilor accidentați

Olimpiu Moruțan (Ankaragucu) a fost operat după o accidentare suferită la tendonul lui Ahile, în timpul partidei din prima manșă a semifinalelor Cupei Turciei dintre Ankaragucu și Beșiktaș, duel care s-a încheiat cu o remiză albă.

Cel puțin 6 luni ar dura ca mijlocașul să se recupereze.

Prezența mijlocașului defensiv Vladimir Screciu (Univ Craiova) este și ea pusă sub semnul întrebării, după ce fotbalistul s-a accidentat în derby-ul cu FC U Craiova din luna martie. Universitatea s-a impus cu scorul de 2-1. Echipa din Bănie asigură însă că Screciu va reveni cât de curând pe terenul de joc, în ciuda faptului că fotbalistul nu a prins niciun minut în faza de play-off.

Dennis Man, aflat într-o formă foarte bună în acest sezon, a ratat ultima partidă din Serie B a Parmei din cauza unei inflamații musculare. Medicii spun însă că extrema se va recupera în aproximativ 10 zile.

Citește și: Dennis Man, pe lista tricolorilor accidentați. Când revine pe teren extrema Parmei

Tot în Serie B, George Pușcaș (Bari) a fost operat la mâna stângă și va putea relua antrenamentele în cel mult o săptămână, atacantul fiind obligat să poarte un bandaj.

Florinel Coman (FCSB) a ratat duelul cu Farul, meci în urma căruia roș-albaștrii au cucerit matematic titlul în Superliga în acest sezon. Emoțiile în ceea ce privește prezența cu România la Euro nu sunt atât de mari în cazul său. Deși s-a spus că va merge în Serbia pentru a se recupera, Coman s-a aflat în tribunele stadionului Arena Națională în timpul duelului cu Farul.

Două meciuri de pregătire pentru România înainte de Euro 2024

Tricolorii lui Edward Iordănescu vor debuta la Euro 2024 pe 17 iunie, România întâlnind Ucraina în primul duel din Grupa E. Înainte de startul turneului final din Germania, tricolorii vor disputa alte două partide pregătire cu Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (6 iunie).

Citește și: Programul României la Euro 2024. Când vor juca tricolorii meciurile din Grupa E