Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mircea Lucescu: "Victoria cu Ucraina e importantă doar dacă aduce o altă victorie"

Mircea Lucescu
Mircea LucescuAgerpres
Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, luni, după ce naționala de fotbal a României a învins Ucraina cu 3-0 în meciul de debut la EURO 2024, că victoria aceasta este importantă doar dacă aduce după ea o altă victorie.

"Victoria aceasta e importantă doar dacă aduce o altă victorie. Să nu însemne un sfârşit, ci din contră, să fie un motiv extraordinar de a continua la fel şi chiar mai bine în meciul cu Belgia. Dar naționala după cum a evoluat astăzi a demonstrat că poate juca împotriva oricărei echipe. Atmosfera a fost senzațională, chiar am spus înainte să înceapă meciul că noi avem deja 1-0 pentru că noi câştigasem întrecerea între galerii. Pe suporterii noştri i-am văzut şi aseară, şi acum, mi-a plăcut cum au venit toți în galben. Pentru prima dată am văzut o echipă națională a României susținută de un public care a cântat la unison imnul, a încurajat permanent şi imediat s-a văzut reacția jucătorilor care în teren au câştigat duelurile individuale. Au fost mai agresivi, mai motivați decât ucrainenii, deşi toată lumea se aştepta ca ei să fie superiori din punctul ăsta de vedere. Dar nu, am fost peste ucraineni din toate punctele de vedere şi am meritat această victorie", a afirmat tehnicianul la postul Pro Tv.

Mircea Lucescu, selecționer al echipei naționale la prima participare a României la un Campionat European, EURO 1984, este convins că prima reprezentativă se poate califica mai departe din această grupă.

Citește și: Prestație de vis a României la EURO! "Tricolorii" care au fost decisivi în victoria împotriva Ucrainei

"Putem să trecem de faza grupelor. Fiecare meci are propria lui istorie... azi s-a văzut că evoluția noastră a fost declanşată de o greşeală foarte mare a lor. A fost 1-0 şi asta a schimbat complet raportul. Ai noştri s-au apărat bine şi au plecat pe contraatac, iar ceilalți nu au găsit soluții, pentru că apărarea noastră a fost senzațională. Ai noştri au făcut față în apărare fără niciun fel de probleme. De aceea consider că e o victorie senzațională, bună pentru fotbalul românesc", a explicat el.

Tehnicianul a menționat că jucătorii români au talent şi potențial, dar e foarte important cum îi creşti şi cum îi ajuți să facă performanță, iar la acest capitol a evidențiat contribuția selecționerului Edward Iordănescu.

"Aceşti băieți au demonstrat că deşi joacă în Divizia B sau în categorii inferioare în fotbalul european au depăşit jucători care joacă la echipe mari ale Europei. Asta înseamnă că au potențial şi că în fotbalul românesc nu se poate vorbi de 'Generație de aur', de ceva... nu, jucătorii noştri au talent, depinde însă cum îi creşti, cum îi organizezi, cum îi ajuți să facă la performanță. Edi Iordănescu merită felicitări din plin. Dacă e mare antrenor? Mai trebuie să treacă timp... deocamdată în acest meci a arătat că ştie ce vrea. Pentru că nu a schimbat stilul de joc, a evoluat cu aceiaşi jucători, dar cu un spirit de joc formidabil", a adăugat Lucescu.

Citește și: Debut perfect la Euro și goluri superbe! România învinge categoric Ucraina

Naționala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.

Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.

Luni are loc şi celălalt meci din grupă, Belgia - Slovacia (Frankfurt, 19:00). România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).