Partida a fost reprogramată pe 15 noiembrie, din cauza atacului declanșat de gruparea paramilitară palestiniană Hamas asupra Israelului.
Iordănescu speră, însă, ca toate naționalele din grupa I să încheie preliminariile în același timp, chiar dacă Israelul va juca 3 meciuri în 7 zile în luna noiembrie.
”Îmi doresc să fie liniște și pace în lume. Îmi pare rău că sunt oameni nevinovați cu probleme și e clar că toți ne afectează când sunt evenimente neplăcute în lume.
”Vreau să rămânem concentrați pe ce avem noi de făcut. Întâlnim Belarus, după 3 zile Andorra, deci concentrarea noastră merge în altă direcție. Vreau să salut public demersul federației din Kosovo și cel al federației din Elveția, care am înțeles că și-ar fi dat acordul pentru amânarea meciurilor.
”Orice națională ar fi fost pusă în situația actuală, de a nu-și disputa un joc, aș fi spus că îmi doresc ca meciul să se dispute pe teren, să nu fie rezultate la «masa verde». Noi avem drumul nostru, suntem neînvinși, am câștigat un statut și avem șanse reale la calificare.
”Singurul lucru pe care îl doresc este să se respecte principiul egalității. Îmi doresc să se termine campania în același timp pentru toate echipele, să nu se dispute jocuri ulterior, să nu fie echipe care să închidă campania, apoi altele să joace știind ce rezultate au fost, ce puncte le trebuie sau, mai mult de atât, cu adversari care vor veni doar să bifeze jocurile și cine știe în ce formule.
”E ca și cum ar fi o cursă de 100 de metri la care alergăm toți, iar un participant vine la final și o face singur și încearcă să scoată cel mai bun timp”, a declarat Edi Iordănescu, la conferința de presă.