George Pușcaș a folosit trei cuvinte pentru a-l descrie pe selecționerul Edward Iordănescu

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
George Pușcaș a folosit trei cuvinte pentru a-l descrie pe selecționerul Edward Iordănescu
George Pușcaș
George PușcașProfimedia
Chiar dacă nu a avut un sezon eficient din punct de vedere al golurilor marcate, George Pușcaș a înscris un gol foarte important pentru naționala României. Atacantul a restabilit egalitatea în meciul decisiv cu Israel.

După calificarea la EURO 2024, George Pușcaș a schimbat echipa în Italia. Atacantul a fost împrumutat de Genoa la Bari, în Serie B. În zece partide jucate pentru Bari, atacantul a înscris de două ori. 

Revenit la echipa națională, Pușcaș și-a amintit cu drag de golul împotriva Israelului, singurul marcat de atacant în campania de calificare. "Orice gol la echipa națională este important, dar cel cu Israel a fost cu adevărat special. Cred că acum suporterii au mai multă încredere în noi. La EURO vom merge cu gândul de a juca la victorie orice meci. Rezultatele bune ne fac și mai puternici. Sperăm la o vara superbă, peste cea din 2019, la U21".

Atacantul a folosit trei cuvinte pentru a-l descrie pe selecționerul Edward Iordănescu: "Determinat, luptător, inspirat".

Pușcaș a răspuns și care sunt obiectivele naționalei la EURO: "Obiectivele României sunt victoriile, de ce să nu mergem acolo și să luăm fiecare meci în parte, dar să mergem la victorie. Dacă mergi la victorie și ai succes de la meci la meci, poți să te trezești că mergi mai departe din grupe și după nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. 

Trebuie să fim pregătiți, să fim în formă, să fim sănătoși și să ajungem în punctul în care putem performa la cel mai mare nivel", a spus atacantul lui Bari. 

România începe pregătirile pentru EURO 2024 cu amicalele contra Irlanda de Nord și Columbia. Selecționerul Edward Iordănescu a convocat 29 de jucători pentru cele două partide de pregătire.