Dusan Tadic, un atacant sau mijlocaş ofensiv în vârstă de 35 de ani, deține recordul de selecții pentru naționala Serbiei. În 111 apariții în tricoul primei reprezentative, el a reuşit 23 de goluri şi 40 de pase decisive.
”Am luat decizia de a-mi lua rămas bun de la tricoul naționalei Serbiei”
Deşi căpitan al formației Serbiei, el nu a fost titular în primul meci de la EURO 2024 (0-1 cu Anglia - n. r.), ceea ce l-a făcut să aibă o izbucnire, după care le-a cerut scuze selecționerului Dragan Stojkovic şi coechipierilor săi.
”Îmi mențin opiniile pe care le-am exprimat. Subliniez că nu am avut intenția de a-mi insulta colegii sau pe oricine altcineva care a făcut parte din echipa Serbiei în Germania. În plus, principalul motiv al acestui anunț este că am luat decizia de a-mi lua rămas bun de la tricoul naționalei Serbiei. Am avut privilegiul de a reprezenta Serbia la două Cupe Mondiale, la Campionatul European şi la Jocurile Olimpice”, a declarat Tadic pe Instagram.
”Vreau să rămân în fotbal”
Tadic a adăugat că i-ar plăcea să revină cândva în alt rol la echipa națională.
”După cariera mea de jucător, vreau să rămân în fotbal şi nu este nimic mai bun decât sa-ți ajuți țara dacă poți. Cu familia şi prietenii mei, în tribune sau în fața televizorului, voi fi întotdeauna un suporter credincios al Serbiei”,a spus fotbalistul a cărui echipă de club este Fenerbahce Istanbul, formație pregătită de celebrul antrenor portughez Jose Mourinho.
