În cursul zilei de vineri (3 noiembrie), oficialii FRF au anunțat că peste 75% din biletele scoase la vânzare pentru duelul dintre România și Elveția au fost comercializate.
”Până vineri, 3 noiembrie, 75% din biletele la meciul România – Elveția au fost deja procesate. Ne vedem pe stadion! Mulțumim și LUPTĂM ÎMPREUNĂ!”, au scris cei de la FRF pe site-ul oficial.
Prețurile biletelor
35 lei – Peluze
60 lei – Tribune
300 lei – VIP albastru
500 lei – VIP roșu
În prezent, tichetele pot fi achiziționate doar în regim online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, respectiv în aplicația Fan Arena by FRF.
La fel ca la partida anterioară cu Andorra, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în cele două tribune.
Elvețienii au cerut doar 200 de bilete pentru partida cu România
Deși pot primi 5% din capacitatea stadionului, însemnând aproximativ 2.750 de locuri, Arena Națională având 55.634 de locuri, suporterii din Elveția au solicitat numai 200 de bilete.
La ora disputei cu cei din Țara Cantoanelor, România ar putea fi deja calificată la Euro, în cazul în care tricolorii vor învinge Israelul pe 18 noiembrie.
Selecționata condusă de Edward Iordănescu este lider în Grupa I, cu 16 puncte, elvețienii fiind pe 2, la diferență de o singură lungime, dar și cu un meci mai puțin disputat.
Urmărește meciurile echipei naționale pe Flashscore!
