Oficial! CFR rămâne fără portarul titular: Hindrich, până în 2030 la noua echipă: ”Sunt fericit!”

Otto Hindrich, prezentat oficial de Legia Varșovia
Otto Hindrich, prezentat oficial de Legia VarșoviaX / Legia Warszawa

Otto Hindrich (23 de ani) nu mai este jucătorul celor de la CFR Cluj. Portarul român a fost prezentat oficial de Legia Varșovia, formație cu care a semnat un contract valabil până în vara anului 2030.

Transferul se ridică la 500.000 de euro, însă CFR Cluj va încasa 350.000 de euro, întrucât 30% din sumă revine clubului maghiar Kisvarda, fosta echipă a lui Hindrich.

Otto Hindrich, prezentat oficial de Legia Varșovia

Hindrich este al treilea jucător de bază care părăsește echipa clujeană în această iarnă, după Louis Munteanu (DC United - MLS) și Lindon Emerllahu (Polissya Zhytomyr - Ucraina). Mutarea îl duce la cel mai titrat club din Polonia.

Legia Varșovia a confirmat transferul printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

”Otto Hindrich este noul jucător al Legiei Varșovia. Portarul român în vârstă de 23 de ani, de două ori campion al României și câștigător al Cupei, a semnat un contract valabil până în vara anului 2030”.

Hindrich: ”Sunt fericit că sunt jucător la Legia”

Aflat deja în cantonamentul echipei din Marbella, portarul a oferit și prima reacție oficială.

”Sunt fericit că sunt jucător la Legia. Sunt foarte entuziasmat să încep să lucrez cu echipa, este un sentiment cu adevărat grozav. Cred că pot aduce calm și încredere în echipă. Primul meu obiectiv este să mă integrez cât mai repede posibil. Vreau să-mi ajut noii coechipieri și să continui să mă dezvolt”.

Directorul sportiv al clubului, Michal Zewlakow, a explicat decizia transferului.

”Otto este un jucător care va ajuta cu siguranță echipa. A semnat un contract până la sfârșitul lunii mai 2030, ceea ce ne oferă stabilitate pe această poziție. Căutam un portar, deoarece exista incertitudine legată de situația lui Kacper Tobiasz.

Schimbările din staff, inclusiv la nivelul antrenorului de portari, au contat, pentru că îl monitorizaseră deja pe jucător. Am verificat toate detaliile și totul a fost în regulă”.

În campionat, Legia traversează un sezon dificil. După 18 etape, echipa se află pe locul 17, cu 19 puncte.

Clasament Ekstraklasa - prima ligă poloneză
Clasament Ekstraklasa - prima ligă polonezăFlashscore