''Acest meci înseamnă posibilitatea să câștig un trofeu ca antrenor, mă responsabilizează foarte mult. Am fost format, crescut la 'U', faptul că am debutat la acest club mă responsabilizează, mă obligă și am o satisfacție în momentul în care îi văd pe suporterii noștri că sunt fericiți și mi-aș dori foarte mult să-i facem să fie mândri de noi și cred că o putem face în primul rând prin atitudine, prin starea de spirit, să nu cedăm niciun moment.
E posibil ca ei (Sepsi OSK, n. red.) să plece cu prima șansă, să fie favoriți, e o echipă care pare mai omogenă, echipă care a ajuns să joace în play-off, înseamnă că are calitate, multă experiență, un antrenor la fel, pe care îl respect foarte mult. Avem șansa noastră, pentru care trebuie să luptăm. Vreau să văd bărbați în teren'', a declarat Sabău înaintea finalei cu Sepsi OSK.
”Am ajuns până aici și nu ai cum să nu-ți dorești să câștigi trofeul”
Fostul internațional a recunoscut că există o presiune, dar a ținut să sublinieze șansa pe care o au jucătorii de a cuceri un trofeu.
”Am ajuns până aici și nu ai cum să nu-ți dorești să câștigi trofeul. Nu reușești de multe ori să te întâlnești cu o astfel de șansă. Asta le-am explicat și jucătorilor, nu trebuie să-i încarce prea mult, până la urmă trebuie să jucăm fotbal. Faptul că te încarci prea mult s-ar putea să anuleze din calitatea jocului. E o presiune și prin ceea ce am făcut, faptul că în timpul campionatului am avut niște meciuri foarte-foarte bune.
Am jucat cu o echipă Farul pe care am bătut-o, înseamnă că avem potențial. Şi jucătorii noștri trebuie să creadă în șansa lor, iar când ai în spate un astfel de public este un bonus. Nu cred că suporterii s-ar simți bine, că ar fi mulțumiți dacă noi am pierde această finală''.
”Nu mă interesează dacă ajut pe CFR Cluj sau Universitatea Craiova”
Sabău nu s-a arătat interesat de faptul că printr-o victorie în finală ar putea să ajute pe CFR Cluj sau pe Universitatea Craiova să se califice în Europa Conference League, ''U'' neavând licență pentru cupele europene.
''Nu mă interesează dacă ajut pe CFR Cluj sau Universitatea Craiova, mă interesează să mă ajut pe mine. Jucăm pentru suporterii noștri. Sper să așez foarte bine echipa în teren, să motivez jucătorii, să le dau sarcinile corecte, să le dau încredere să facă ceea ce ei știu să facă. Suntem o echipă care știm să jucăm fotbal, iar mâine asta vrem să facem''.
Antrenorul echipei clujene a afirmat că Universitatea nu este pregătită în acest moment să joace în cupele europene.
”Nu cred că suntem pregătiți, suntem o echipă nou-promovată, am reușit în primul an să ne salvăm de la retrogradare, ceea ce consider că e o performanță, (am reușit) să jucăm o finală de Cupă, cred că aceștia sunt pașii normali. Acum trebuie să îmbunătățim lucrurile, și conducerea are o oarecare experiență la acest nivel, eu m-am întors după o perioadă destul de lungă, cred că e bine așa cum e în momentul de față''.
''Dacă s-ar fi jucat la Cluj ar fi fost plin stadionul'
Tehnicianul a reiterat ideea că Stadionul Municipal din Sibiu, care va găzdui finala Cupei României, miercuri, de la ora 20:30, între Universitatea Cluj și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, este ''prea mic'' pentru un asemenea eveniment.
''Dacă s-ar fi jucat la Cluj ar fi fost plin stadionul'', a subliniat Sabău. Cluj Arena are o capacitate de 30.000 de locuri, în timp ce Stadionul Municipal din Sibiu are o capacitate de 12.363 de locuri.