Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-1 pentru formația din Bănie, după 120 de minute de joc, iar la finalul partidei atacantul în vârstă de 23 de ani a făcut un anunț important despre viitorul său. Baiaram a precizat că va părăsi clubul în această vară, fără a oferi detalii despre următoarea destinație.
Fotbalistul nu a vorbit despre preferințe sau negocieri cu alte echipe, însă a lăsat clar de înțeles că despărțirea de Universitatea Craiova este sigură la finalul sezonului.

Ștefan Baiaram va pleca de la Universitatea Craiova
"Eventul ar fi cel mai frumos vis, ar fi ceva incredibil. Pentru asta m-am apucat de fotbal, să iau titlul cu Universitatea Craiova. Dacă iau și Cupa, pot să plec liniștit.
Da, cu siguranță la vară voi pleca. Nu vreau să repet ce am spus de atâtea ori. Vreau să plec, vreau să iau campionatul.
Doar am avut o discuție cu conducerea, mi-a promis că, dacă totul va fi bine anul acesta, mă va lăsa să plec. Nu mi-am dorit să plec, îmi doresc să iau campionatul, să rămân în istoria acestui club, apoi pot să plec la mai bine. Eu și conducerea știm că o să plec", a declarat Ștefan Baiaram.
