”E un meci capital pentru Rapid”
”Presiunea este pe cei de la Rapid. Au pierdut meciul trecut acasă şi poate se gândesc că şansele la locul 4 în campionat sunt mici. Şi atunci, dacă ar câştiga Cupa României, ar merge în cupele europene. Deci presiunea este mare la ei, e clar că e un meci capital pentru Rapid. Poate că vor fi jucători care vor rezista la presiune, poate vor fi şi unii care nu vor rezista.
Însă important este ca ei să ne găsească motivați, montați, să arătăm dăruire şi conştienți că meciul câştigat în play-out este deja istorie. Eu sunt optimist, tot timpul sunt. E adevărat, ştiu ce vom avea în față, cunoaştem adversarii şi profilul lor, însă pe teren se poate schimba totul. Eu îmi doresc să nu ne tremure glezna pentru că pentru mulți dintre jucătorii noştri acesta este un meci care poate însemna cu adevărat ceva. Şi atunci există riscul să ai ceva emoții”, a spus el.
”Ne dorim să mergem în finală”
Măldărăşanu a explicat că îşi doreşte să câştige trofeul, chiar cu riscul de a încheia campionatul pe locurile 9-10.
”Ei îşi doresc să ne bată, noi la fel. Dar chiar dacă am o istorie în spate la Rapid, sunt profesionist şi am dovedit-o. Ne cunoaştem foarte bine unii pe alții, iar mâine orice mic detaliu va conta. pentru că ei îşi doresc foarte mult cupele europene. E normal, dar trebuie să fim noi motivați la maximum pentru că ne dorim să mergem în finală.
Eu am câştigat trofee, aşa că şi acum îmi doresc trofeul. Dacă mă gândesc, aş prefera să termin în campionat pe 9-10, dar să câştig Cupa României”, a adăugat tehnicianul.
”Nu cred că se gândea cineva de când am venit eu aici la câştigarea unui trofeu. Eu mi l-am dorit şi am dorit să îi motivez pe băieți în acest sens încă din Liga a II-a. Şi am avut dreptate, pentru că anul trecut a câştigat Cupa României o echipă de Liga a II-a.
Va fi o dezamăgire dacă pierdem, dar noi vom face totul pentru a merge mai departe, pentru că în carieră te întâlneşti cu puține şanse de genul ăsta. Să joci pe terenul tău o semifinală pentru a ajunge să joci cu trofeul pe masă.
Ştiu că s-a mai jucat o finală de Cupă, dar cred că e cel mai important meci pentru Hermannstadt care se joacă pe Municipal”, a adăugat Marius Măldărăşanu.
Echipa de fotbal FC Hermannstadt întâlneşte formația FC Rapid, miercuri, de la ora 19:30, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-o partidă din semifinalele Cupei României.