LIVE Cupa României: FC Argeș - Gloria Bistrița | Bistrițenii dau lovitura

Actualizat
LIVE Cupa României: FC Argeș - Gloria Bistrița
LIVE Cupa României: FC Argeș - Gloria BistrițaRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

FC Argeș o va întâlni pe Gloria Bistrița în al doilea sfert de finală al Cupei României. Câștigătoarea va juca în semifinale cu Universitatea Cluj.

LIVE FC Argeș - Gloria Bistrița 1-2

Prima șansă de gol le-a aparținut gazdelor, după un sfert de oră. Șutul lui Moldoveanu, care se îndrepta spre vinclul porții, a fost respins în corner de Greab. Din cornerul rezultat, Kevin Brobbey a reușit să deschidă scorul printr-o lovitură de cap din crica șase metri. Este al treilea gol marcat de atacantul olandez în Cupa României, care încă nu a reușit să înscrie pentru FC Argeș și în campionat. 

Argeșenii au controlat partida fără prea mari eforturi. Rădescu și Brobbey au mai avut șanse bune de a majora avantajul, însă gazdele au intrat la cabine cu un avantaj minim.

Meciul a luat o turnură neașteptată în a doua parte a reprizei secunde. Bistrițenii au restabilit egalitatea în minutul 74, printr-un șut de la distanță expediat de Mogoș. După doar două minute, Gloria a dat lovitura și a trecut în avantaj. 

Argeș s-a aruncat în ofensivă în speranța unui gol egalizator. Șutul lui Oancea a fost respins de Greab. 

Echipele de start și informații pre-meci

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Preview

Gloria Bistrița este prima echipă din Liga 2 care va juca în sferturile Cupei României în acest sezon. Cea de-a doua, Metalul Buzău, se va duela cu Dinamo, joi, de la ora 20:00. 

FC Argeș este favorită certă la calificare, mai ales că echipa lui Bogdan Andone are un moral excelent după ce și-a asigurat matematic calificarea în play-off-ul Superligii. 

Bistrițenii au ajuns în sferturi după ce au ocupat locul doi în Grupa B. Gloria a bifat două victorii (cu UTA și Sănătatea Cluj) și o înfrângere (contra FCSB). Pe primul loc în grupă s-a clasat Universitatea Craiova, cu șapte puncte (V2, E1, Î0). 

Statistici 

30 de ani se împlinesc de când o echipă a Bistriței, tot Gloria, ajungea în finala Cupei României: se întâmpla în 1996, 1-3 cu Steaua București, după ce, cu doi ani înainte, în prima finală din istorie pentru ardeleni, a fost 1-0 cu Universitatea Craiova, cea mai mare performanță din istoria fotbalului bistrițean!

1965 este anul singurei finale jucate de piteșteni în Cupa României, în ciuda faptului că vorbim de o formație de tradiție la nivel înalt a fotbalului românesc și de două ori campioană națională! Atunci, sub denumirea Dinamo, au fost învinși de Știința Cluj: U Cluj de azi, la singurul ei trofeu de altfel!